Interviul este aliniat cu cel al lui Géza Bodolay. Domnul Attila Szabó a precizat că a încercat să răspundă la întrebările adresate, dar, fiindcă a fost în totalitate de acord cu domnul Bodolay, a adus numai adăugiri la răspunsurile acestuia, adăugiri bazate pe informații din baza de date de teatru curatoriată de OSZMI (Muzeul și Institutul Național de Teatru Maghiar, Budapesta).
L.M.: Este dramaturgia maghiară din perioada comunistă prezentă, după 1989, în repertoriile teatrelor? Care credeți că sunt explicațiile acestei supraviețuiri?
A. Sz.: Mai jos i-am selectat pe cei mai jucați dramaturgi maghiari "contemporani", din baza teatrală de date din Ungaria. Apar predominant cei care au scris piese de teatru în a doua parte a secolului XX (cu câteva excepții). Din tabelul de mai jos, putem distinge că anumiți autori sunt populari și înainte, dar și după 1989 (Tamási Áron, Örkény István, Hubay Miklós), pe când piesele altora abia de sunt montate (Fejes Endre, Csurka István, Eörsi István). Se poate vedea și din exemplul lui Csurka Istvan, "toleratul", în comparație cu "sprijinitul" Fejes Endre, că prezența în repertoriul teatrelor nu este neapărat condiționată de apartenența ideologică. Deși preferințele depind de mai multe considerente, totuși, predomină criteriul tematicii. Nu se poate spune despre niciunul dintre dramaturgii mai jos menționați că ar fi deservit aparatul de propagandă al statului.
L.M.: Puteți enumera titluri de piese din perioada 1948 - 1989 pe care le considerați necontaminate de ideologia / propaganda comunistă?
A. Sz.: Mai degrabă contrariul ar fi greu de demonstrat, fără o cercetare aprofundată. Teatrele maghiare și-au îndeplinit partea lor de obligații jucând piese propagandistice, constând, în mare parte, din autori sovietici. Însă și numărul acestora a scăzut dramatic. Potrivit bazei de date, s-au înregistrat 61 de montări în anii '60, numărul acestora scăzând la 26 în anii '70, iar în anii '80 au fost numai două montări cu piese ale unor autori sovietici. După o vreme, cum dictatura începea să se tempereze, "sarcina" putea fi îndeplinită numai prin montări ale autorilor ruși clasici. Evident că, în special prin anii '50, au fost puse în scenă și piese de propagandă, în teatrele maghiare; până și teatrul de păpuși a jucat piese de propagandă, cu participarea lui "Traktor Ferke". În legătură cu politica de spectacole și a funcționării teatrelor din anii '50, mai poate fi consultat articolul lui Korossy Zsuzsa (Színháztudományi Szemle, 38, OSZMI, 2009, 39.)
Tabelul de mai sus ne arată o imagine de ansamblu. Se poate distinge destul de bine mărirea numărului constant al montărilor, adică lărgirea sistemului de teatru maghiar. De asemenea, e interesant de văzut că, în toată perioada menționată, lucrările autorilor maghiari se plasează sub 50% din producția de spectacole, ce cuprinde autori clasici și contemporani deopotrivă. Faptul că piesele contemporane maghiare câștigă mai mult loc în peisaj se poate deduce din creșterea numerică constantă a premierelor autorilor maghiari, mai semnificativă după căderea comunismului și considerabil după 2000. Probabil asta explică și de ce, după '89, scade interesul pentru literatura dramatică maghiară a celei de a doua jumătăți de secol. Apare o nouă generație de autori de dramaturgie, care va prefera adaptarea scenariului la spectacolul în cauză decât să se bazeze pe literatura dramatică. După '89, și regizorii se vor orienta spre textele clasice (pe alocuri re-traduse sau rescrise), iar dramaturgii maghiari contemporani nu mai găsesc regizorii pentru a-și stabili o formă scenică potrivită (de exemplu, Térey János).
L.M.: Invers: care aspecte ale ideologiei comuniste, respectiv ce practici socialiste considerați că ar fi trebuit păstrate în teatru?
A. Sz.: Pe lângă sistemul de finanțare semnificativ pus la dispoziție de stat, aspect pe care l-a menționat și Géza Bodolay, a rămas în picioare și sistemul de abonamente, care nu numai că permite planificarea veniturilor din bilete, dar contribuie și la integrarea în tradiția societății a mersului la teatru în grup. Acest lucru atrage mult public tânăr chiar și în context european. Dar, în unele cazuri, acest sistem de abonamente poate compromite asumarea de către teatre a unei politici de spectacol mai curajoase, respectiv un spectacol nu poate să "dispară".
L.M.: Ce autori din această dramaturgie continuă să vă rețină atenția? De ce?
A.Sz.: Din tabelul afișat mai sus, reiese care sunt, în anii care urmează căderii comunismului, respectiv în ultimele două decenii, acei autori care au rămas și și-au păstrat în continuare popularitatea. E interesant de semnalat redescoperirea pieselor "istorice" ale lui Székely János, care este montat din ce în ce mai des după 2000. Dacă ar fi să enumăr preferații mei, i-aș menționa pe Örkény István, Weöres Sándort sau Sütő András.
*
Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/
(volum coordonat de Liviu Malița)