Vlăduț, n-ai suge și tu ceva? întrebă Nemo, noul partener al contelui. Era să-ți zic eu ce-aș suge, lasă-mă că mi-am prins o unghie-n criptă de mă ustură-n. Suflet? Vrei să pup să treacă? Auzi, nu e nicio lună de când te-am transformat și începi cu d'astea? N-ai niciun festival pe unde să mă faci să-mi fie dor de tine? Hai, mă, Vlady, mă, mă doare când te doare. Bă, tu nu vezi că s-a-nnegrit? Știu cum facem, le facem pe toate negre, sări entuziasmat Nemo, și, zelos, începu să lovească cu ciocanul unghiile contelui.
Marius Stan
Dar colții, de ce ai colții așa de lungi? Ca să te pot mușca mai tare. Și palmele, de ce ai palmele așa de mari? Ca să te pot apuca mai bine. Dar zâmbetul, de ce ai zâmbetul atât de fermecător? Ca să te pot cuceri mai ușor. Dar cuvintele, de ce cuvintele tale se rostogolesc ca bile de marmură pe catifeaua vorbirii? Ca să pot pătrunde mai adânc în inima ta. Și brațele, de ce ai brațele așa de puternice? Ca să te pot îmbrățișa mai strâns. Dar țeapa, de ce ai țeapa atât de vânjoasă?
Camil Popescu
Când a împlinit cinci ani, Vlad Țepeș a primit cadou de la ta-su o țeapă în miniatură. Într-o zi, pe când se juca cu ea prin curte, l-a văzut pe paharnicul Șuțu aplecat deasupra fântânii. S-a uitat la țeapă, s-a uitat la posteriorul lui Șuțu, din nou la țeapă, apoi a sprintat dintr-un capăt al curții până la fântână și a înfipt vârful țepei fix în șezutul lui Șuțu. A sărit paharnicul ca ars și-a rupt-o la fugă, ținându-se de buci. De la geam, ta-su își mângâia mândru barba: strașnic fecior am, mânca-l-ar tata.
