Ai grijă, tâmpitule, că mă vede bărbată-miu. Dacă rămâne semn, ai belit-o. Ce-ți mai place să mă muști de gât, parcă ai fi, dracului, vampir. Data viitoare îți pun botniță, la naiba. Dacă va mai fi o dată viitoare? Va fi, Don Juanule, că te pricepi bine la nebunii. Doar că, dacă ne prinde ăla de acasă, nu știu dacă vor mai fi suficienți colții tăi, să scăpăm teferi. Știi că e mai colțos decât Dracula. De ce m-am măritat cu el? Am crezut că are colții cei mai mari. Asta până te-am cunoscut pe tine, nebunule. Miau.
Vlad Mușat
Ecaterina e singura pe care nu am transformat-o, deși mă imploră. Astăzi i-am pregătit o surpriză, o voi vizita în miezul zilei. Am să îi ofer nemurirea, în timp ce eu voi scăpa de blestem, ca un donator fără poftă de viață căruia nu îi pasă dacă va supraviețui. I-am scris și o scrisoare, acolo se află toată povestea mea, două secole de chin, împreună cu testamentul. Îi donez tot, inclusiv castelul și cheia de la biserica de la subsol, pentru că are dreptul să se răzgândească.
Lucian Pătru
Îmbătrânise și era ca vai de el. Era vegetarian convins, și de când îi căzuseră dinții, se căznea cu o proteză. Dar la față era roșu și fâșneț foarte. Mânca numai supe. Rar, se răsfăța cu o ceafă de lăcustă. Treceau anii peste Dracula ca antilopele peste Zambezi. Dar de fobie tot nu scăpa. Când se tăia la vreun deget, făcând o salată, să zicem, la vederea sângelui, se făcea palid și cădea lat. Până nu-i dădeai cu săruri, nu-l aduceai în simțiri. Azi e duminică și toată lumea îl așteaptă la biserică să spună Crezul.
