Avea încă urme de sânge pe buze, când ne-am sărutat pentru ultima dată. Nu era un castel, locul în care ne întâlneam o dată la o mie de ani, ci o pădure. Era ritualul nostru ancestral. Noi dansam goale în lumina lunii, iar ei sacrificau animalele. După ceva timp, oamenii ne-au dat de urmă și atunci a început vânătoarea. Ei acceptă atât de greu tot ce nu e conform credințelor lor. În lumea lor, a fi diferit, este un pericol. Așa l-au prins și l-au omorât. Ca niște barbari. Cu țepușele și gloanțele lor din argint.
Iulia Biro
Numărul casei era cel corect. Dr. Acula, avocat, scria pe cutia poștală. Ușa s-a deschis înainte să apuce să bată. E cel mai bun, îi spusese prietena care a trimis-o la el, însă nu doar că ia pielea de pe tine de scump ce e, îți bea și sângele. Banii nu vor fi o problemă, își zisese Ligia, dacă el o va ajuta să câștige divorțul de multimiardarul ei soț. Acum stăteau de vorbă de o oră. O treceau valuri de căldură: omul era sexy ca păcatul. Să vorbim de onorariu, a zis el. Ajutați-mă și vă dau orice, a oftat Ligia.
Marinela Trifan
Făcea bot de maimuță, dădea cu creme, estetic n-o mai ajuta nimic, era ireversibil și, mai ales, incontrolabil. Un tic dizgrațios, nici n-o puteai privi, își clănțănea obrajii sucindu-și gura când pe stânga, când pe dreapta și-i ronțăia cu înverșunare. E de la cap, i-a zis un doctor, acolo trebuie să te tratezi. Fă niște rugăciuni, o meditație, ceva, ajută. Sau mergi la popă. Ăsta e prost, a molfăit în sinea ei, pentru ceea ce am în cap, ar trebui să mușc din el, așa, mai bine mă consum pe mine.
