S-a târât pe burtă. Peste tot erau doar trupuri și dărâmături. Respira cu greu și se ferea să nu fie văzută de Rogies, păsările soldați ale Ocupanților. În ochii lor, și oamenii și șobolanii erau hrană. Inima îi bătea cu putere și nu-și mai simțea picioarele. Mai erau doar câteva zeci de oameni pe întreagă planetă. Uma nu-și dorea să supraviețuiască, dar din inerție continua să se târască. Își imagina des cum îi va fi ultima clipă. Spera doar să-și vadă părinții. Să se simtă copil. Capătul să aibă gust de amandină.
Marian Bircea
Fată frumoasă țăranca de pe hodăi, mă țineam de ea atâta mi-era de dragă. M-am încumetat să o conduc acasă peste coclauri dar mai era un pretendent la inima ei ce avea o semicursieră rusească. Ioi, am uitat să ieu pită, nu meri tu să-mi iei? Hai că ți-oi da. Câtă vrei. Și-am fugit în oraș. La vale e ușor, la deal e mai greu. Când am ajuns la capătul lumii, celălalt se întorcea pe bicicletă și fluiera vesel. Dar eu om de cuvânt i-am dus pită cu inima îndoită. Se însera și pe ea o durea capul. Meri că se face noapte.
Cristian Nedelcu
Să fi fost mai bine de cincizeci de ani de când îi făgăduise că va merge cu dânsa până la capătul Pământului. Trecuseră prin multe amândoi, bune și rele deopotrivă, crescuseră șase copii, toți oameni mari pe la oraș, dar acum ea se odihnea sus pe deal, sub nucul cel bătrân. Acolo ceruse cu limbă de moarte s-o îngroape. Avea cam mult de mers, însă Nichifor venea în fiecare duminică, după slujbă, să stea la taclale cu baba lui. Mai ai puțintică răbdare, fă, Rădină. Acu' viu, că doar nu te-oi lăsa să aștepți în zadar.
