Așa trebe, să o vadă soarele, așa-i la noi. Mă uitam incredulă când la remorca ruginită, când la surorile și bunicii mei. Voiam să urlu, mi se părea ultima umilință servită pe post de încununare a unei vieți care a avut de toate, mai puțin fericire. Am tăcut. Bunicul, un stoic la 76 de ani, piele și mușchi cu cartilajele roase până la os prinse sicriul deschis al mamei. Îl va căra ultimii trei kilometri până la groapa în care se sfârșea adolescența mea, bătrânețea sa și o lume în care există duminici în familie.
Daniel Popa
Cât mai avem? Puțin. De ce nu pot să spun unde mergem? Pentru că Fus va fi foarte greu de controlat. Vorbim în cod secret. Cum îmi spuneai mie că mergem la film și mă duceai la doctor? Da. Deci să fii adult înseamnă să minți? Printre altele. Păi și eu când mint de ce e rău? Pentru că dacă te doare ceva și minți că nu te doare, nu e bine. Ok, atunci câți kilometri mai sunt până la capătul lumii? Am oprit mașina și m-am uitat la ea mândru. Fus lătra și sărea de pe o banchetă pe alta. Văzuse marea.
Monica Ciurea
Trei ani de război. Am ajuns la capăt. Năclăit, schimonosit, șontorog, cobor din infern. Satul. O talpă în colb și ulița se golește, se micșorează. Caut roată casa. Poarta. Mâna Maicii Domnului a năpădit curtea. Săraca, de unde atâta putere? Dau ușa stins de perete. În praful razei, nimeni. M-o fi simțit? Atâta drum amestecând în gând aceeași clipă. Același chip. Dintr-un ungher, o siluetă. Mamă, tu? Mamă și eu, dar a altuia. Ieși în drum, copile, și ține Dealu Greu trei kilometri. O cruce îți e capăt lumii.
