Povesteam acum ceva vreme că am câștigat la Loto și i-am trimis banii iubitei mele, Abeokuta, o nigeriancă pe care urma s-o văd pentru prima oară după trei luni de discuții pe WhatsApp. Și, într-o frumoasă zi de sâmbătă, am aterizat la Abuja. Inima îmi bătea cu putere. M-am uitat în dreapta, nimeni. În stânga, nimeni. Pe un panou scria: Lagos 100 km, Abakaliki 30 km, Abeokuta 3 km. Am răsuflat ușurat. Trebuia să merg totuși pe jos că nu mai aveam un chior în buzunar. Am pornit plin de speranță spre capătul lumii.
Marius Stan
Părinții mei au în jur de nouăzeci de ani, unul mai mult, celălalt mai puțin. Mi-e drag de ei cum se ceartă spectaculos și se împacă duios, ca niște adolescenți. Micul dejun e un ritual pe care îl respectă cu strictețe: ou fiert, roșii, ardei, castraveți și pâine prăjită. Apoi ceai cu biscuiți sau turtă dulce. Zi de zi bătrânețea le fură din trup și din minte. Aș vrea să le dau câte ceva din trupul și mintea mea, care sunt ale lor. Bine că cimitirul e la doar trei kilometri și o să ne vedem, o să ne vedem.
Laura Stanciu
Imediat după operație, s-a mutat la o mătușă. Avusese în abdomen două tumori cât două capete de copil. După intervenție, de la șoc, rămăsese cu o dificultate în găsirea cuvintelor potrivite. Spunea banii este, eu erai, mi-e primăvară, am plecat mâine. Nu putea să se ridice din pat. Dar într-o dimineață, după două săptămâni de convalescență, a coborât cu încetinitorul, s-a sprijinit într-un cadru, a făcut câte un pas, a ieșit din dormitor și a ajuns la baie, udă fleașcă, obosită, dar victorioasă.
