Bunicule, sunt departe urșii polari? Lor nu le e frig iarna? Dacă nu au calorifere, de ce nu iau autobuzul să vină la noi. Uite, dacă ne uităm pe hartă, sunt la două palme de noi. Nici nu e așa mult. Sunt după fabrica lui tata? Bătrânul zâmbi. Păi eu zic că e departe. Uite, fabrica nu apare aici. E mică mică și Pământul e foarte mare. Urșii stau foarte bine acolo, sus. Ei țin harta în echilibru. Copilul se urcă în brațele bunicului. Înseamnă că aici, unde s-a rupt, cred că a căzut unul. Dacă e sub pat?
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
scrie pe plăcuță. Trec granița și intru într-o țară obscură din est. În țara asta, la marginea unui oraș, e un gard din sârmă ghimpată. În spatele gardului e o clădire posomorâtă. Acolo, într-un salon fără capăt, cufundat în întuneric și miasme, e o viermuială de copii nedoriți. Scâncesc, se leagănă, își smulg părul sau se lovesc cu pumnii în cap. Într-un pătuț cu zăbrele e un bebeluș. Îl iau în brațe, ies din clădire, trec de gard, urc în avion, ajung dincolo. Ia-mă pe mine, ia-mă pe mine, aud neîncetat.
Paul Dârvariu
Totul a început când nea Trică și-a spart damigeana cu rachiu. A lins ultimele picături de pe cioburi, apoi și-a pus ștreangul de gât. La o lună, l-a imitat prietenul lui de pahar, Fănel. De atunci, sinuciderile s-au ținut lanț: tanti Saveta, după ce-a certat-o bărbatu-său că pusese prea multă sare în ciulama, Georgică, după ce-a pierdut la păcănele banii câștigați în Spania, nea Iulică, de supărare că nu a ieșit dom' Vadim președinte. Sunt îngrijorat. Molima se apropie de centrul comunei. E la doar trei kilometri.
