Mărturisesc, să afle ai mei nepoți măcar:
Mi-au fost blazon opinca și bâta de văcar,
Și mi-a aprins elanul spre-al artelor temei,
Natura udeșteană, în amfiteatrul ei:
Am învățat ce-i ritmul în sacadat alai,
Când tropoteau pe prunduri nepotoliții cai;
De la furtuni cu aprig, uluitor duium,
Am învățat ce-i setea avântului la drum -
Simțeam cum gingășie se pune în cuvânt,
Când ierburile zvelte se legănau în vânt,
Și cum eternitatea încape într-un vers,
Prin rouă, când reflectă întregul univers...
La mine-n sat, în Balta Ciurariului, și-acum
Mă mai așteaptă caii în adâncimi de fum.
(în perioada 1 iulie - 30 septembrie 2024, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
0 comentarii
Arhiva rubricii
perpetuum mobile, Dan Mircea CipariuHotel, Cezar BaltagRugăciunea este ceea ce rămâne, Jaan Kaplinsky, traducere de Ioana Ieronimcând eram mic, visam să fiu și mai mic, Ioan Es. PopDiphylleia grayi, Ruxandra CesereanuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate