Nu mai știe când a început. A venit un cutremur care a strâns pereții peste el. A trecut. A venit altul, și altul, tot mai dese, însoțite de un vuiet. El poate numai să aștepte să treacă. De mult nu mai are loc să se miște, dar acum se sufocă. Apa caldă din jurul lui dispare, hușșș, dusă este. Vede o lumină. Pereții îl împing într-acolo, îi prind capul, apoi umerii într-un tunel. E sigur că vine sfârșitul lumii, vrea doar să se termine odată. Și se face lumină și frig, aerul doare și el strigă pentru prima dată.
Alex Caragian
Mi-am adormit obrazul drept pe proeminența de deasupra pubisului ei. Mai mult o lehamite dulceagă decât somn. Mai mult sărat decât dulce. De acolo pot să îi găsesc clitorisul cu limba și cu ochii închiși. Iar dacă pot, vrea. De aceea acum îmi odihnesc buzele aproape de ale sale și le șoptesc întrebări despre sfârșitul și crearea lumii. La auzul tainelor, cobor cu îndemânarea unui alpinist muntele zeiței și penetrez porțile pentru a căuta dacă dincolo mă așteaptă raiul. Printre coapse văd lumina.
Titela Durnea
A fost odată un băiat ce nu și-a cunoscut mama. Tatăl nu contenea să-i aducă lumină, dar copilul era tot mai trist. Zâmbea rar sub fruntea brăzdată. Ce-i cu tine, copile? Tati, unde-i capătul lumii? Mi-au zis c-acolo e mama și că n-o să ajung vreodată la ea. Începutul și sfârșitul lumii-s în inima ta. La fel și mama. De-aceea, niciodată să nu uiți să te întorci la tine. În noaptea aceea, un băiat cu aripi se înălța în cer și de-acolo plonja, adânc, în suflet. A doua zi, un zâmbet uriaș scălda perna strânsă-n brațe.
