18.07.2024
Ascuns într-unul din cartierele în ruină din Havana Veche, se află Gimnasio de boxeo al aire libre Rafael Trejo, o arenă în aer liber pentru tinerii localnici pasionați de box. Înghesuit între câteva blocuri de apartamente, acesta este cel mai vechi club de box din Havana. Nu este mare lucru de admirat aici: o curte prăfuită cu două rânduri de scaune, un ring sub un acoperiș de tablă ondulată în mijlocul curții și un sac de box solitar - dar în lumea boxului acesta este un loc sacru. Pe strada Barcelona, chiar în spatele Capitoliului, în locul unei case demolate, oamenii au sudat un ring de box improvizat și o poartă de fier pe care au scris cu spray: Gimnasio de boxeo - Orgullo cubano. Acesta a fost pentru mine cel mai fabulos ring de box văzut vreodată. Fără scaune, fără bănci, doar ringul înghesuit între pereții decojiți al celor 3 case care îl împrejmuiesc pe 3 laturi.

Numai aceste două arene au dat mai mulți medaliați olimpici decât toate celelalte din Cuba. În ciuda aparenței lor umile, săli de box de cartier ca acestea sunt cheia excelenței în materie de box a Cubei. Aici copiii sunt antrenați și formați sub tutela unor boxeri experimentați și printre echipamentele învechite, aici apare pasiunea, aici se dezvoltă abilitățile și se nasc visurile despre un viitor mai bun. Pentru mulți tineri cubanezi, boxul este o cale de ieșire din sărăcie. Ei își încep antrenamentul de foarte tineri; mulți dintre ei pornesc cu doar un tricou murdar și o pereche de pantofi uzați. Nu este timp de pierdut - sunt mulți concurenți pe o insulă plină de boxeri. Toți acești copii au un singur vis: să devină campioni; să câștige o medalie olimpică și aclamațiile pasionaților de sport. Visurile sunt cam tot ce poți avea în Cuba, dar boxul le permite să facă exact asta. Cei care vor reuși, vor deveni eroi ai societății cubaneze. Boxerii din Cuba sunt ca vedetele rock - iubiți și adorați de mase.

Cuba are o lungă istorie de campioni mondiali și olimpici de box, atât la profesioniști cât și la amatori. În ultimii 30 de ani, Cuba - o țară cu aproximativ 11 milioane de locuitori - a dat mai mulți campioni mondiali și medaliați olimpici la box amator, decât orice altă țară, inclusiv Statele Unite și Rusia. În ciuda faptului că după revoluție boxul profesionist a fost interzis, Cuba numără unii dintre cei mai buni boxeri din lume. Nume precum Kid Chocolate, primul campion mondial de box profesionist al Cubei, Teófilo Stevenson, care a câștigat toate olimpiadele și campionatele mondiale la care a participat, sau Felix Savón, un alt boxer care a fascinat mulțimile, sunt modele de inspirație pentru tinerii boxeri de astăzi.

În 2006 și 2007 am asistat la câteva antrenamente în ringul Rafael Trejo. În 2011, am avut onoarea să-l întâlnesc pe Stevenson. Era cu numai un an înainte ca el să plece dintre noi. În 2014 am descoperit micul ring improvizat de pe strada Barcelona.

Următoarele imagini sunt despre curaj și determinare, despre visuri și lupta pentru a supraviețui.

(click pe oricare fotografie pentru slideshow)

























































0 comentarii

Publicitate

Sus