Te știu de la 15 ani, mă enerva groaznic pâsâitul tău. Habar n-aveai cum să-mi atragi atenția. Ce-i drept, tu mergeai la job, în uniforma aia de rahat, murdar de la prima oră. Electrician? Mecanic? Pst. Îngâmfatule. Azi ne-am revăzut în pasaj. Îmi duceam copilul la școală. Tu? La fel de mândru, un pic mai curățel. În 22 de ani n-am observat ochii tăi. Albastru-Voroneț, pătrunzători, obraznici. Am oprit pe aceeași treaptă, ne-am jucat de-a mami și de-a tati dintr-o privire. Îmi bubuie inimoiul, dar n-o să afli. Nț.
Diana Cornea
Când tata se spăla pe dinți, mama robotea prin casă și ne pregătea de școală. Într-o oră totul arăta ca nou. Tata de-abia ieșea din baie că noi pa. Rutina dimineților. Am crescut. Tata vine seara, ne scoate la plimbare. La două zile. Dacă are timp. Mai aduce haleală. Mama se plimbă. Privește cerul. Îmi arată zilnic, la orice oră din zi, norii. Zici c-a dat în mintea copiilor. Ne amuză cu glumele ei - sarcasmul nu-i lipsește. Merg la școală, de-abia aștept viitorul. Dar nu mă voi îndrăgosti. Nu voi face copii.
Gheorghiță Mircea
Mă strânge gulerul scrobit când încerc să îmi rotesc gâtul să privesc spre fereastră. Nu am voie să o deschid și să privesc dincolo de ea. Exact pe partea cealaltă s-au mutat niște chiriași despre care mămica și tăticul au discutat în șoaptă iar mama și-a făcut cruce și a scuipat în sân. Duminică, ieșind să mergem la biserică, am văzut-o la fereastră. Mi-a făcut semn cu mâna, dar, imediat, ai mei m-au tras iar tata mi-a dat o palmă grea după ceafă. M-a durut, chitina e încă subțire, metamorfoza încă nu e terminată.
