Mămica și Tăticul erau cândva proaspăt însurăței. Pe vremea aia, erau de fapt Nu-Încă-Mămica și Nu-Încă-Tăticul. Aveau constant prieteni în vizită cu care mâncau chipsuri de creveți și jucau canastă. Într-o seară, Nu-Încă-Mămica se relaxa în cadă când Nu-Încă-Tăticul a intrat în baie și i-a zis: hai să facem un copil. Nu-Încă-Mămica a întrebat, pe bună dreptate: și ce să facem cu el?, la care Nu-Încă-Tăticul, inginerul de sistem, i-a răspuns, după un calcul scurt: putem să facem doi și să jucăm canastă.
Varinia Mitrea
Știți cum e cu operația pe creier? Se face o gaură-n cutia craniană, se elimină tumoarea și se acoperă la loc gaura c-o plăcuță de metal. Da, visul meu de mic era să operez organul gândirii. Ai mei au crezut mereu în mine, m-au susținut în tot ce fac, mi-au dat aripi, iar eu am știut că într-o bună zi voi deveni un doctor faimos, apreciat în toată lumea. Triajul de astăzi la urgențe? Ăia cu sarmalele pe stânga, bețivanii pe dreapta. Eu eram pe dreapta. Pasiunea și mai mare pentru Mary m-a adus aici. Bloody Mary.
Titela Durnea
E frumoasă. Are mâini lungi, cu pielea albă și vinișoare străvezii. Când mă strânge în brațe, poate să cuprindă-n ele întreaga lume. O vezi vreodată plângând? Doar atunci când mă uit în altă parte. Ia spune, te lasă vreodată singură? Da, când se cufundă în lumea din ochii ei albaștri. Și cum e lumea aceea? Nu știu, eu văd în ei doar chipul meu, cu codițe rebele. O iubești? Mult. Mereu împart cu ea napolitana primită la liturghie. Și tăticul? Iris suflă, absentă, în tubul pentru baloane de săpun.
