Cum e doctore? La fel. Incredibil, izbucni Jimmy. Un vagabond nu mai găsești în orașul ăsta, care să nu fie bețiv cronic. Doctorul Naum, înalt, subțire, îmbrăcat într-un halat alb, descheiat, prea scurt pentru mâinile lungi care manevrau eprubetele, se lăsă pe spate, gânditor. Eu v-am spus că un cerșetor nu este o soluție. N-au cum să trăiască fără alcool. Și atunci pe cine să găsim să aibă sângele curat și atât de puțini bani ca să nu își permită să intre într-o cârciumă? La un profesor v-ați gândit, domnule Belu?
Daniela Rusu
De mică am știut că tata nu poate trăi fără să bea. Așa că nu mă supăra drumul spre cârciumă. Mă opream la fiecare copac pe care și el îl lăsase în urmă. Știu că și tu l-ai văzut, șopteam. Nu mă deranja atunci când mâinile lui tremurânde mă făceau să-mi înghit un mare nod. Nu mă speriau țipetele lui, sticlele sparte, vânătăile mamei sau dățile în care fața lui nu se distingea de sângele care-l inunda. Îl ștergeam cu răbdare, iar el ațipea în palmele mele, și-atunci știam precis că nici eu nu pot trăi fără el.
Silvia Ștefan
Profu' de eco în celălalt capăt al barului, Whitesnake pe fundal. Pare agitat, n-a fost azi la curs. Nici eu la ultimu' laborator. Își suflecă mânecile, trage lacom din țigară și tastează. I se prelinge berea pe barbă. Transpiră. Îl privesc din colț, de după norii de fum pe care-i lansez indienește. I-aș zice că-i stă ca dracu' nodul la cravată, da' mi-e că agit spiritele aiurea. Eu și OCD-ul meu. Nu mai rezist. Țâșnesc și i-o dau jos. Direct. Fir-ar, Silvi, cum o dregi? Mi-am retras repede gura de sub degetul lui.
