Eu am doi tați. Unu-i blajin, c-un zâmbet trist în colțul gurii. Mă ia pe genunchi și-mi zice că viața e grea. Celălalt are ochii plânși, nas roșu și mers împleticit. Când vine din schimbul doi, nu nimerește clanța. Hainele-i duhnesc a transpirație și a fum. Îmi spune să dispar din fața lui și o bruftuluiește pe mama. Zice că n-a avut noroc. Apoi se trântește pe canapea și cade într-un somn de moarte. Niciodată nu știu care dintre ei vine acasă. Băiete, încă un rând. Azi vreau să fiu tata, să n-aud cum plânge mama.
Florin Leșan
s-a gândit că va da lovitura. Vin oameni de departe după sare, la ocna din satul vecin, gândea Roth. Birtul e în drumul țapinarilor. E și ziua de târg. Sunt singurul cu așa ghișăft în sat. Fericirea lui Roth s-a sfârșit după câțiva ani. Sătenii au plănuit totul. L-au mituit pe jandarm cu acordul primarului. Într-o seară s-au prefăcut a fi beți. Au simulat o bătaie în care au devastat totul și l-au bătut bine pe Roth, care a plecat, nu a mai știut nimeni de el, iar sătenii au făcut în crâșmă prima școală a satului.
Bogdan Sebastian Burjan
Drumul vieții sale era presărat cu borne. La Nr 3, să meargă în 2 picioare. La 5 și 6, era scrisul și cititul. Sau invers. La 15, liceul militar. La 19, școala de aviație. A ratat-o. Puțin. A zis că e okay și la artilerie. Cumva tot cu zbor e și aia. 25, nevasta. Cu șoldul lat. Să puște ușor câte un prunc. Tot ca la artilerie cumva. Om de stat, uniformă, nevastă, copii, pantofii lustruiți. La borna 50 scria cu litere mari de tipar, tertipuri. S-au oprit. Să urineze. Pentru prima oară în viața lui s-a simțit liber.
