Un pas mic în Piață, un gând mare: aici a fost Imperiu. De altfel, în mijlocul Pieței tronează statuia Regelui José I, la picioarele căruia figurează supuși, pe lângă oameni și îngeri, inclusiv un elefant. Căci Portugalia a stăpânit nu doar Brazilia, în America de Sud, ci și Goa, în India, Mozambic și Angola, în Africa, Macao și Timorul de Est în Asia, etc. A fost printre ultimele imperii care s-au destrămat, iar astăzi, în Piață și pe faleză, efectul său durabil se vede: prin pârâiele de trecători se regăsesc albi, asiatici, persoane de culoare, creoli și indieni pășind cu egală dezinvoltură, iar relaxarea lor demonstrează că Lisabona e, nu de ieri, de azi, un oraș multirasial în care se simt toți integrați, acasă. Un imperiu de-o fericită larghețe.
Tocmai la apogeu, însă, soarta a lovit. Pe când Lisabona era al patrulea cel mai mare oraș al Europei, clocotind de tranzacții cu aur și fierbând de comerț cu mirodenii din toată lumea, s-a produs Marele Cutremur. Era 1755, iar Lisbon Quake Museum (unde ajungi din Praça do Comércio cu tramvaiul 15E, coborând la stația Belém), îți povestește totul despre el. Muzeu deștept și extraordinar de informativ (distins, de altminteri, cu Premiul Europe's Leading New Tourist Attraction/2023), Quake te poartă într-o călătorie în timp nu doar până în acea epocă, ci chiar până în acea zi fatidică: Ziua Tuturor Sfinților, 1 Noiembrie 1755. Ora 9 spre 10 dimineața, lumea la biserică, slujba în desfășurare, și începe: spre 8 grade pe scara Richter (estimat), durata câteva minute (!). Simularea din cea mai temută și căutată încăpere a muzeului chiar te face să trăiești oroarea pios (și traumatic) conservată, de la o generație la alta, în memoria bunilor lisboetas, care au rămas convinși că atunci i-a trăsnit Mâna Domnului. Prin pământ, aer și apă deopotrivă, întrucât cutremurul a fost urmat de incendii, care au fost urmate de un tsunami. Unul din patru locuitori a pierit. În total, peste 50.000 de morți.
O porțiune bună din oraș (astăzi, cartierul Baixa) a fost rasă. S-a reconstruit după planurile inteligente și energice ale Marchizului de Pombal (Sebastião José de Carvalho e Melo), salvatorul națiunii, atunci: cu străzi largi, drepte, sistematizate în cvartale decupate de paralele și perpendiculare, care azi te împing, de la arcul din Praça do Comércio, către mai puțin afectatele cartiere Chiado, Rossio și Alfama (acesta din urmă, întemeiat de arabi în secolul VIII).
Unde descoperi cu adevărat spiritul și ființa Lisabonei: un spațiu cu străduțe ce se reped labirintic ca șuvoaiele la vale de pe vârful dealului, străduțe pe care curge muzica mătăsoasă a cântăreților ambulanți, străduțe care se revarsă în miradouros spectaculoase și în fermecătoare cotloane-surpriză, străduțe pe care emblematicul tramvai turistic 28 suie vajnic, pufnind și trosnind din încheieturile-i retro, străduțe numai bune să-ți rătăcești în voie și mințile pe ele!
Iar dacă tot te pierzi prin desișul lor, pierde-te, pe seară, într-o tavernă unde se cântă fado live. La Tasca do Chico, de exemplu (Rua dos Remédios 83, rezervări la telefon +351 961 339 697), ajungi la 20:15 și e ușa-nchisă. Te pui pe așteptat. Treptat, se strâng o bisericuță de mușterii portughezi și un grup măricel iberic, în care localnici se conversează zgomotos în "spaniogheză" (ori "portuniolă") cu vechi amici-musafiri din țara de-alături. Cucoanele sunt dichisite, domnii - prezentabili. Ușa se deschide scurt și pe ea iese o femeie cu plete crețe roșcate, pe la 55 de ani, spate drept, frunte sus, clasă, stil, atitudine: frânge inimi. Îți zici: "Dumneaei trebuie să fie artista. De fado." Iese, dispare, reapare, intră. Zâmbind. Ușa se închide iar. Mai aștepți.
Spre orele 21, se deschide. Amfitrionul, față surâzătoare de om bun, deschis, verifică rezervările, reușește să ne așeze pe toți pe la mese, pe băncuțele modeste. Meniul: antreuri, supă, felul I, felul II, băuturi, 35 de euro, fado inclus. Îți arunci privirea spre bar, unde pe o flacără deschisă se prăjesc cârnați. Îi prăjește roșcata. Dezamăgire: nu era artista, era bucătăreasa. Unde să fie artista? Căci chitara așteaptă deja, gata, pe-un scaun de lângă perete. Mănânci cârnații, buni, mănânci celelalte antreuri (brânză, pâine, măsline), bune toate, dar aștepți fadoul. Vine, în schimb, supa. Bună, delicioasă, dar aștepți fadoul. (Totuși, unde să fie artista?? Căci chitaristul, iată, a venit.) Vine felul I. Bun. Și fado? Iar atunci roșcata își dă șorțul de bucătărie jos, trece cu atitudinea aia a ei pe lângă chitaristul care dezmiardă deja corzile, se înfige pe picioare, își ridică dramatic mâinile muncite și începe să cânte - de-abia acum frângându-ți cu adevărat inima. Rămâi bouche-bée, din multiple motive. Și-apoi din nou, idem, după felul II, când tânărul bărbos care te servise cu vin și sangria se-nfige pe picioare lângă chitarist și-ți prinde și el inima în vocea-i robust-nostalgică. Cu fado, așadar, atingi sufletul portughez: e tandru, e profund, se joacă puțin, flirtează puțin, suferă consistent.
Lisabona merită vizitată cu devoțiune. Explorată liber și gustată în tihnă.
De aceea, să încheiem cu câteva ponturi care te-ajută să-ți organizezi bine vizita:
cumpără-ți din timp, online, bilet pentru Lisbon Quake Museum
fă o excursie de o zi la Cascais, o stațiune cu plaje agreabile și vile frumoase unde se ajunge ușor cu trenul în 40-45 de minute
fă o excursie de o zi la Sintra (cel mai eficient cu Uberul/Boltul - preț 15-17 euro), unde să vizitezi Palácio da Pena, un fel de Peleș cochet, intim și totuși atins de magie - cu bilet cumpărat din timp online, recomandabil cu transport inclus de la Porta Férrea a parcului la intrarea în palat
traversează estuarul pe ferry către Cacilhas (unde poți lua un delicios prânz din fructe de mare la o marisqueira) sau către Almada (unde poți vizita statuia lui Cristo Rei, copie după celebra ei soră mai mare din Brazilia)
achiziționează de la automatele din stațiile de metrou cea mai avantajoasă cartelă pentru transport în și pe lângă Lisabona, Navegante (0,50 euro), selectând opțiunea zapping, care îți permite să o folosești pe toate mijloacele de transport, inclusiv ferry.
