Răzvan Drăgoi
Nu eram eu. Știam. Nu aveam iazul de sentimente suficient de adânc. Știam să-i savurez tăcerile, în spatele cărora răcneau gânduri și viziuni. Cine eram eu să spun că ea e nebună? Poate că lumea ei e mai bună decât asta în care trăim noi. O ascultam vorbind sau tăcând, pentru că, de fapt, nimeni nu tace niciodată. Eu, psihiatrul, eram șansa ei la o viață mai cum? Pentru că era fericită acolo. Acolo putea uita moartea fiicei ei. Putea fi liberă. Iar eu trebuia s-o fac bine de fericire. Nu eram omul. Nu eu.
Arthur Ianoși
s-a dus demult. Purta sandale. Cu șosete. Mi-aduc aminte cu nostalgie cum se lumina restaurantul de la Aura lui, femeia care-i stătea mereu la braț, și cum J, că așa îl chema, începea să facă scamatorii de scăpau ospătarii tăvile din mână și se tăvăleau pe jos de râs. J își comanda apă și Auricăi îi lua un pahar cu vin. Închide ochii și numără până la trei, așa îi zicea. O să transform apa-n vin, și, până să-i deschidă, schimba paharele-ntre ele. Iar voi, Lazărilor, ridicați-vă și umblați. Magic.
Laura Stanciu
Să vedem cum o ieși cu băiatul ăsta, Valeriu. Că de maică-să mai știu câte ceva. Am căutat-o pe Facebook imediat cum i-am aflat numele. E de-aia de se îngrijește. Toalete, bijuterii ca la magazin, sprâncene făcute, gene puse. Se văd banii pe ea ca ieșind de la bancomat. N-are cum să câștige atât o educatoare. E clar că banii vin de la bărbatu-su. El ne interesează. Măi, femeie, nu părinții băiatului ne interesează, ci să fie fericită fata noastră. Ei, aș. Nu înțelegi nimic. Ești un neadaptat.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2024, grupul are 13.200 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).