19.07.2024
Marius Stan
Deștept, înalt, curajos, cinstit și inteligent. Așa trebuie să arate un om care ne trebuie. Și bogat. Ar fi bine să fie bogat, să moară repede și ne lase și nouă ceva. Ar putea fi o femeie, poate chiar mai bine să fie o femeie. Deșteaptă, înaltă, curajoasă, cinstită, inteligentă și bogată. De fapt, înalt sau înaltă nu sunt necesare. Mai bine tandru, tandră. Hai să fim cinstiți și să adăugăm frumos și frumoasă. Am o slăbiciune pentru frumusețe. Cel mai important e să mă strângă în brațe. Tare.

Bogdan Sebastian Burjan
Cumva să fie din popor, de-al nostru. Să ne identificăm cu el. Să fie ca noi. Să îl cunosc. Să știu despre el. Să fi făcut ceva cu viața lui și la viața lui. Să aibă CV. Iar în spate să aibă o echipă. O echipă formată din echipe mai mici. Dar diverse. Nu oameni de partid, nu oameni din sistem, cum se spune. Ci oameni, cetățeni, indivizi. Societatea. Adică noi toți. Și noi să fim echipa lui. Puterea poporului, cum suna ideal atunci. Iar el să ne reprezinte. M-am gândit la ultima perioadă. La titlul imnului. Am râs.

Dorias Șerbănescu
Locuiește într-o cutie cu pantofi, care a prins praf în depozitul cu muniție. Piticul iese de acolo când cerul își scutură morții aurii pe pământ, aceștia se strâng în jurul unui foc, fiecare povestește un thriller. Piticul se apropie încet, pe burtă, îi ascultă interesat, cu mâinile ca o mască pe gură, stupoarea lui să nu producă zarvă. Până la răsărit, morților le cresc aripi și se întorc de unde au venit. De-atunci piticul se multiplică și călătorește nocturn în mintea criminalilor faimoși.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2024, grupul are 13.200 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus