Din fotoliu mamaia ne cheamă la televizor. Începe Familia Parizer. Pallizer, o corectează aia mică în fugă. Toți suntem ochi și urechi. Pe sub coada păunului se perindă lorzi, doamne și domnișoare de familie bună, iar muzică e minunată. Parcă suntem acolo, în Anglia victoriană. Tăticu sforăie, mâine dimineață merge la serviciu. Mamaia zice că ăștia nu muncesc niciodată. Apoi lustra se leagănă, pereții se crapă cu un zgomot înfiorător și toate se amestecă în vârtejul timpului până devin o pastă roz.
Florina Hegedüs
Îl adusese să-mi fie dădacă când ea avea de lucru. Nu înțelegeam de ce mama îl numea ruda noastră săracă pentru că însoțită de el în excursii, în parc la joacă sau zi de zi la școală mă simțeam o mică prințesă. Mulți copii mă priveau cu invidie. Cu tenul lui rozaliu și hainele mirosind a coriandru mereu îmi intra în voie, atât era de bun. Cu el alături m-am mărit. În ziua când nu a mai venit, am plâns. Zicea mama că o să aibă grijă de alt copil că peste noi a dat norocul și s-a măritat cu domnul Salam de Sibiu.
Andra Toropoc
E de la săruturile dulci ca mierea, ce melodie tâmpită, vuiește-n tramvai din telefonul unei tipe. Mie-mi vine să urlu e de la mortadella lu' bunică-mea, rețeta ei specială cu insulițe albe de usturoi în loc d-alea de grăsime. Am mâncat, naiba m-a pus, c-aveam întâlnire cu iubi și ăsta-i sensibil. Cum am vrut să-l pup, s-a îngălbenit și m-a dat jos din mașina lui, cică și acum miroase a birt. De la trafic frâna ne smucește, de la tipa aia cade telefonul, de la mine vine un damf. Râgâi.
