La zece ani vrei două felii de parizer. La douăzeci de ani e normal să vă doriți două camere în loc de una, iar la treizeci de ani, dacă nu s-a întâmplat deja, se fac planuri pentru o a doua mașină. La patruzeci de ani vreți două băi. La cincizeci de ani e aproape obligatoriu să vreți două concedii pe an. La șaizeci de ani vreți două dulapuri. La șaptezeci de ani vreți două vieți. La optzeci de ani vreți patru sicrie; două să le dați în chirie. La nouăzeci de ani vrei două felii de parizer.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Fereastra de la etajul opt e poartă spre cer. Dincolo de ea palpită zborul păsărilor, vuiesc avioanele, călătoresc norii. Lumea, așa cum o știau, a rămas jos. Corporatiști absenți, părinți trăgând de mână copii, șoferi înjurând alți șoferi, claxoane și praf. Dincoace timpul s-a oprit. Un perete alb. O noptieră pe care stau aliniate cutii și sticluțe. Alături, pe o farfurie, un cub de unt și o felie roz de mult uitate. În patul alb, fetița mare și fetița mică numără norii. Să nu plângi, mamă, deja mă simt mai bine.
Yuka Brevi
Eu, recunosc, n-aveam bani, dar nu puteam s-o las. Era prea frumoasă și mirosea a lămâiță. Am știut că ea e, din prima clipă. I-am zâmbit cu toți dinții, m-am descheiat ca o curvă la primul nasture. I-am ținut ușa. Stați în bloc? Pe scară cu mine? Am chemat liftul. Cum? La etaj cu mine? Mă trecuseră toate căldurile, m-am mai descheiat la un nasture. Suntem vecini, vreți să vedeți cum arată apartamentele de pe sud? A zis da. Am servit-o cu bere la pet, parizer și muștar de Dijon. I-a plăcut că n-am mai scăpat de ea.
