Somnul era mai dulce decât mierea când niște păsărele au pornit un concert privat la geamul meu. Am aruncat cu o felie de parizer spre ele, risipindu-le într-un nor de pene colorate. Ca niște ninja, pisicile din cartier au apărut într-o clipită și-au sărit la bătaie pe parizer, apoi câinii au venit lătrând și alergând pisicile ca niște polițiști într-o urmărire de mare viteză. Haosul a atins apogeul când din cer au coborât extratereștri, atrași de hărmălaie și de ideea unui picnic intergalactic.
Alexandra Buhudini
Ea a ieșit prima din clădire, apoi umbra ei, dar mai bătrână cu vreo 10 ani. Și-a strâns cordonul paltonului precum ștreangul în jurul gâtului taliei. Burta cerului îi apăsa moalele capului, tocurile mușcau din cimentul pestriț, gândurile se tânguiau pe balansoarul disperării. Lumina opaițului meu se stinge. Există mereu un loc în care iarba e mai verde, iar tu ai ales să paști pe pășunile altei Eve. Se opri sub un felinar. Înfulecă revolverul, cu foame de carnea lui blestemată. Lacrimile dau foc gurii. Pa, Rizer.
Mircea Mihăilescu
Mă gândesc uneori la marile spirite, cum ar fi Galileo Galilei. Încăpățânat om; să se pună el de-a curmezișul cu toți ăștia care erau ei atunci, bașca sfidarea finală, după ce se obosiseră oamenii să-l mântuiască cu toate puterile lor. Bă băieți, dar totuși se mișcă. Și nu-i singurul. De exemplu, eu. Neavând mijloacele marelui învățat de a-mi manifesta geniul, dar fiind totuși profund străbătut de acesta, mă văd obligat să susțin un adevăr care sunt convins că va fi recunoscut de posteritate: parizerul e bun.
