Dacă viața este un incendiu implacabil și devastator, care ne mistuie cotidian, el salvează din flăcări chiar reflexul unor imagini în privire și chip, acordând o șansă lucidității latente din fiecare.
Dacă peisajul este o tragedie vegetală sau geologică, obiectivul său va surprinde cu temeritate și obstinație tocmai clipa când priveliștea a devenit sau amenință să devină și o tragedie a spiritului.
Implicit, este de înțeles că solidaritatea și compasiunea se includ ca repere primordiale în concepția sa despre o lume în care vede mai multe decât muritorii de rând.
Tracasat de rigorile unei meserii nu odată ingrată, Dinu Lazăr refuză să se predea unui comod sentiment de dezabuzare.
Maliția sau scepticismul său nu sunt drame ale inteligenței comune, ci un rezultat al puterii de penetrație spre straturile de vid sufletesc.
Nu pentru a acuza, ceea ce ar fi la îndemâna oricui, ci pentru a vindeca de singurătate.
Sub ochiul său scrutător, clipe de viață socotite iremediabil pierdute se transformă în clipe câștigate pentru o contemplare activă, generatoare de stenică acceptare a luptei.
Reveria nu este un cuvânt care i s-ar potrivi.
Nici lirismul marmorat cu accente melodramatice.
În toate fotografiile sale, capitularea și speranța se înfruntă cu o duritate extremă.
Scorul acestui meci nu depinde de buletinul meteorologic.
(text de Mihai Pelin, 1987)
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
