Era în luna a șaptea când au dus-o la groapă. La trei zile după ce au prohodit-o, pe mormânt au apărut flori sub rochița rândunicii și-o umflătură în pământul încă reavăn. Peste o săptămână, din pistiluri, dar mai ales din lacrimile bunicii, s-a ivit el. N-a fost tocmai o sarcină la termen, au comentat vecinele. Și nici ușoară, a mărturisit groparul care l-a moșit. Dovadă noroiul pe care-l avea strâns sub unghii ca să-i aducă aminte de mă-sa. După 3 ore i-au dat lapte praf. Dar i-a refuzat. Băiatul poftea deja parizer.
George Dometi
Cică două vaci stăteau în vârful unui munte. Un stil de cocor se pendula de pe un picior pe altul chiar pe lângă ele. Cocorul Pleșu Vian întreabă: Care pisc e mai sus? La care vaca renegată rumegă un răspuns rapid și ridicol: Cerul. Adică? Cerul gurii? Nu, al lunii. Ce lună? A treisprezecea. Aha, e zi de vineri. Atunci înțeleg. Bun, atunci explic-o. Păi, adică, cum să zic, se fâstâci cocorul. Vaca-l fixă cu ochiul, Ai băut lăptic când ai fost mic? Că văd că nu te prinzi de glume. Pari zer, amice.
Elena Fermuș
Ça va, ma poupée parisienne? Oui, mon Gigel. Cum să nu meargă treaba, mon amour? Voilà, cum stăm noi turcește-n cel mai apropiat boschet de Turnu' Eifeel și mâncăm șnițelușe de parizer fumé. Picnic. N-o mai fi bien. Am trântit și-un cățel de usturoi, c-așa ne place. Haide bă, mon chéri, mai zi-o o dată p-aia cu păpușa, da' tot așa în pariziană, bă, că sună bine la timpane. Bagă ceva și cu je t'aime. Și mai ho cu noxele, cher Gigele. Nu mai râgâi, că puți a parizer și poluezi Parisu'. Vrei să ne cază Eiffelu'-n cap?
