Casa șoarecelui avea în față o pajiște cu trifoi înflorit. În mijlocul ei trona cursa, ca un eșafod înălțat în Piața Mare. Instinctul îi spunea că e o capcană, dar pofta îl măcina. Abia când fierul șuieră realiză grozăvia. Dar fălcile cursei scrâșniră sec. Când șoarecele se întoarse pe seară, omul trecuse prin toate etapele durerii: negarea, furia, negocierea, depresia, acceptarea. Șoarecele îi desfăcu din cursă mâna ce ținea parizerul și plecă la culcare. Omul rămase îndelung cu ochii deschiși.
Răzvan Dițescu
Trebuia să evadez. Altfel, sfârșeam precum suratele: mânĵită cu muștar, între două felii de pâine. Urmam. Era momentul. Imediat ce închise ușa, se făcu iar întuneric. Cobor raft cu raft, pân' la sertarul cu legume. Aștept înfrigurată. Fomiștii vin și noaptea. Când ușa se deschise, tiptil precum un ninja, mă ascunsei sub frigider. Nu îndrăznesc să respir. Apele curg pe mine. Aud iar sforăieli. Doar atunci îmi fac curaj să mă strecor afară. Mă îndrept spre poartă. Doi ochi fosforescenți mă așteptau.
Ina Moldoveanu
Am fantezii cu el. Îl simt cum mă învăluie cu mireasma lui unică. Încerc să-l seduc. Îl amăgesc, îl ating doar cât să i se excite epiderma și-l las să se răcească în frigider, printre cuburi de gheață. Doza mea de sadism îi activează aromele. Pregătesc baia din ou bătut și uleiul încins. Acum îl feliez și oftez de plăcere. Abia aștept să-l pârjolesc un pic. Salivez în fața nudului fierbinte. Iau prima felie. Orgasm de senzații. Nevastă, asta este blasfemie. Nu poate exista parizer vegan. Ăsta are gust de talpă.
