Am tras cu forța fermoarul și-am ieșit victorioasă. Creierul, săracul, îmi traducea cu disperare fiece apăsare, că-i plantă, că-i nor, că-i spin, că-i real. Tălpile surde înaintau înrobite, iar timpul a pornit să-mi cadă, după fiecare pas, rămânând tot mai puțin, respirând tot mai sacadat. Umbre de sus se jucau pe trupul meu, desenând forme, colorându-mā când în alb, când în negru. Când brațele mi-au fost smucite, am înghețat de durere, apoi am căzut în gol. Două aripi s-au deschis și-am început să plutesc.
Aurelian Țolescu
A fost doar una, de tânăr. S-au luat, au făcut copii minunați și apoi vremurile i-au silit să divorțeze. El a plecat departe să câștige bani, ea s-a reinventat. Le-a reușit amândurora și au rămas prieteni apropiați, mândri de reușitele copiilor. Când Aghiuță și-a băgat coada, s-a îndrăgostit de o verișoară și el a început orbit traiul în păcat. Cel de Sus a văzut tot și nu a acceptat. Fratele a vegheat, fosta soție l-a îngropat, iar verișoara n-a văzut nimic din aurul visat în minciună și păcat.
Cecilia Fofiu
Noapte întunecată. În spatele casei Anei, prin mălaiul de prima sapă, Vica, îmbrobodită cu năframa cu ciucuri a mă-sii, se-ntinde pe vârfuri să-l zărească prin ferestruica de-o palmă pe Nicu. Îl bănuie de la o vreme că umblă după Ana și pe ea o ține de fraieră. Asta-i noaptea adevărului, se-ntărește ea aburcându-se pe-un pietroi să vadă mai bine când, o atingere moale pe pulpe îi smulge un răcnet și se îmburdă peste Lia, fosta, venită și ea la pândă, ce jelește amar, tulai, mi-ai rupt coastele, proasta naibii.
