Unii sapă după apă, alții forează după petrol. Numai eu mă scobesc în nas și tot aștept să dau de lumină. Să fac bobițe din ea. Să mai lumineze în întunericul din suflet și să fie lună. Și soare în toate cele 4 încăperi ale cordului. Unde nu dau niciodată cu aspiratorul. Doar cu mătura sau cu lampa UV care tot de la domnul nostru e. Așa pot să mă așez relaxat la masa din lemn de brad și s(i)criu cu biocid. O carte de muncă. O carte cu multe munciri. O, cum aștept concediul. Că tare mă muncește el. Orgoliul meu.
Dorin Vasile
Dacă Berlinerul ar fi oprit în urbea noastră, toți nemții ar fi coborât și nu ar fi plecat niciodată. Am avea și noi străzi lungi cu blockhausuri perfect aliniate. Episcopie, regiment, teatru național, facultate de medicină. Nimic din toate acestea. Doar zile pufoase cu ore lungi și leneșe. Pe drumuri strâmbe ne târâm în ritmul tempoului cognitiv lent. La marginea orașului fabrica se ridică încetișor. Mare înghesuială. Un om strigă ceva într-o pâlnie. Vrei să-ți satisfaci nevasta, cumpără saltea relaxa.
Daniela Toader
Ușa de la balcon se deschide cu un zgomot metalic, greu de imaginat că, de la fereastra apartamentului treizeci al blocului din față, cineva îmi pândește toate mișcările, toată fâțâiala de pe o parte pe alta, în fiecare noapte, aceeași privire lipită de mine, de gesturile mele, de viața mea, am sunat la poliție, am format unu unu doi, nu se poate interveni atâta vreme cât nu există dovadă, așadar nu-mi rămâne decât să trag draperiile și să adorm, zis și făcut, toate astea s-au întâmplat ieri, înainte să sar.
