Pământul se înmuiase sub razele soarelui ca o înghețată întinsă peste prăjitura în care zvâcnește lava de ciocolată. Teiul înflorit adăugase o notă înmiresmată tânjirii spre abandon și cântul păsării plutea printre maci. Căldura anihilase orice dorință și gândul de a alerga printre flori se topise. Nu mai vedea, nu mai auzea, făcându-se una cu pământul. Brusc, soarele dispăru și împrejurul deveni negru. Apoi și mai negru. Sturzul se desprinsese de pe ram, înhățase cărăbușul și se așezase înapoi.
Aurelian Țolescu
Nu sunt relaxată. Munca e solicitantă, timpul e scurt și singura bucurie, până seara când stau cu copilul, e să bag în mine. Dulciuri. Mă liniștesc și mă bucură. Gusturi diverse, Nutella, napolitane, prăjituri, creme, e groaznic, dar mă liniștesc cu prețul unui stres imens. Devin, cu fiecare zi ce trece, cât dulapul mare din odaia bunicii. Nu pot apela la nutriționiști pentru că nu pot să respect reguli. Dar acum sunt dură, pe pat de spital și aștept să-mi taie stomacul. Să vedeți acum relaxare.
Mirela A. Nica
Un neuron se legăna pe o pânză de păianjen. De fapt, era propria lui dendrită, dar nu voiam să știe asta. Și pentru că dendrita nu se rupea, am mai chemat un neuron. Doi neuroni se legănau într-un hamac. Era aproape o sinapsă și pentru că mi-era greu să înțeleg ce naiba se petrece în capul meu, am mai chemat un neuron. Trei neuroni se legănau și cântau pe lângă gard, pe lângă drum. Azi ești, mâine nu mai ești. Un val de dopamină se înalță la un scroll pe fb. Carpe diem și-o Silva neagră = Detox.
