Ora aia împuțită m-a înghițit demult și mă macină silențios în minute crizate. Nervii-mi sunt blocați de xanax nedizolvat. Gândurile au devenit cartilagii albe, roase de un șobolan intrat în mine printr-o zi de duminică. Mă relaxez zilnic spânzurat de secunda alarmei ce mă trezește brusc, fără milă. Îmi iau pastila de frână, să n-alunec în prăpastia dintre mine și lume. Micul dejun arde ca o mare dezamăgire. Mestec omleta pietroasă și blestem gingia ce nu va mai crește niciodată dinți de lapte.
Ana Maria Vaida
Se concentrează pe respirație și pe o pată din tavan. Știe că va fi scurt și e necesar să facă controlul ăsta. Veniți puțin mai spre mine. Se sprijină în brațe, împinge bazinul în față. Nu doare, e o intruziune rece, neplăcut străină. Sunteți încordată, nu reușesc să recoltez ca lumea. Nu cred că vreți să repetăm. Sigur că nu vrea, o dată pe an îi ajunge. Își privește coapsa bronzată, gamba cu laba piciorului suspendată nefiresc. Aude valurile, simte briza și căldura soarelui. Arde. Vă puteți îmbrăca.
Andra Toropoc
M-am încordat sub palmele care mă apasă. Păi ce facem, suntem cuminți sau nu? și femeia își băgă pumnul în spatele meu. Poate n-ar fi trebuit să vin aici dar tare aveam nevoie de-un masaj, însă mâinile astea doar mă brutalizează, mi se pun cârcei, icnesc și-mi ridic capul. Lângă mine sunt ochii răi ai femeii, ți-am zis să nu te mai miști, urlă și-mi îndeasă cu putere capul înapoi. Un zgomot sec și-un fulger de durere, apoi vocea aspră, vezi păpușo că poți? Mă rostogolesc printr-un val de ceață și nu mai simt nimic.
