Nimeni nu e rău. Dorința de-a sfârteca și de-a zdrobi capete vine doar din exterior, un declanșator extern. Negarea condiției noastre animalice doar alimentează dorințele sadice și ucigașe. Am rupt țepușa, deși sângele tâșnea. Am tras cu putere, făcând din bucata de lemn un dop pentru rana adâncă. Trebuia să aleg între mine și alții. Am făcut o scară din țepușele celor ce au picat alături de mine-n groapă. Le-am smuls fără pic de empatie, le-am înfipt în lutul ud și am ieșit din latrina cabanei.
Elena Fermuș
Când îmi vorbea, intram în transă. Vocea-i era medicament rar, ce recrea fiecare parte din mine. Începea mereu cu aceleași vorbe, spuse ca pe un crez: tihna, ba chiar fericirea, înseamnă emoții sănătoase, pe-acelea bolnăvicioase va trebui să-nveți să le strivești sub talpă, sunt doar amăgiri. Număra până la trei și deveneam sclava lui. Îl ascultam orbește. Îmi simțeam mâinile ușoare, ca fulgul de pescăruș, iar ochii închiși și relaxați săgetau valuri de liniște peste furtuna din mine. Cam o oră dura ședința.
Iulia Biro
Soarele amiezii întră în cameră feliat de lamele jaluzelelor. Dora mijește ochii și urmărește în lumină firele de praf. Și-a adus cafeaua caldă în pat, s-o bea în timp ce caută cu picioarele răcoarea cearșafurilor. Bea, simte și se uită la Mimi, care a ocupat scaunul-balansoar. S-a lățit pe el cât a vrut, ca un parașutist care coboară spre cer. Dedesubt, pe podeaua pe care ajunge una din feliile de lumină, toarce Bubu. Mâțe fără grijă. Să bei cafea și să te ia somnul în același timp, așa se simte o duminică bună.
