Hai să ne relaxăm, zise ea. M-am executat, ca de obicei. Am luat pătura, cărbunii, am pus cărnurile, sosurile și legumele în cutia frigorifică. Ajunși la marginea pădurii descarc totul și încep să fac grătarul. În timpul ăsta gura nu-i mai tăcea. Cu asta eram oarecum obișnuit, dar se strângeau prea multe. Reproșuri, pretenții, nemulțumiri, toate nefondate. Degeaba contraargumentam. Nu aveam nicio șansă. Niciodată n-am avut. Mă durea capul. Simțeam că mă sufoc. Atunci am văzut piatra. E liniște acum. În sfârșit.
Alina Ilie
Îmi spune că noi nu ne relaxăm acum, nu. Că acum mai are puțin de tras la română și la mate. Că și-a șters de mult insta și tiktok, iar în pauzele de învățat se uită la pereți. E ok, încă puțin. Vrea să se termine odată stresul ăsta. Și noi, dar cel mai mult vrem să fie ea bine. După matematică vrea să vină acasă și să se joace în sfârșit pe calculator, să fie prințesă în Royale High și să-și aleagă rochițe. Să picteze și citească ce alege. Apoi se roagă la Domnicu' să intre la liceul dorit. Noi ne rugăm pentru ea.
Caterina Tudorache
Aveam 2 ani și bunicii mă luau în fiecare zi pe la ei. Bunica zicea că se simte iar mamă. Mă pupa apăsat și îmi făcea prăjituri. Bunicul mă ducea în parc să mă joc. Se uita după mine ca la comoara familiei. Galant, mulțumea femeilor care îl întrebau dacă sunt fiul lui. Întotdeauna mă aducea acasă pe umeri și apoi dormeam la prânz, obosiți. Zicea că somnul mă ajută să cresc mare. O dată a dormit mult și bunica a început să plângă. Au fost toți foarte supărați pe el și de atunci nu l-am mai văzut.
