Oana Balaci: De unde a pornit ideea documentarului și ce v-a determinat să vă implicați în proiect?
John Florescu: Am început în 2019 și am petrecut mult timp vizionând toate documentarele despre Ceaușescu - unul dintre cei mai controversați dictatori ai secolului XX. Filmele par să se împartă în două categorii: despre revoluția propriu-zisă și, în al doilea rând, diverse interpretări despre cine a făcut ce, când și cui, în ultimele zile ale "revoluției". Discusurile erau subiective și adesea păreau contradictorii. Printre documentarele străine, nu am văzut un documentar clar și echilibrat care să răspundă la întrebarea: Cum a reușit un băiat sărac de la țară din Scornicești să ajungă figura predominantă din politica românească și apoi să joace un rol important pe scena mondială alături de marile puteri ale lumii? Dominația lui Ceaușescu a durat până când suferința pe care a provocat-o a fost prea mult de suportat pentru propriul său popor și până când nu a mai fost acceptat de noii liderii mondali. Chiar și după 34 de ani, Nicolae Ceaușescu a rămas un subiect despre care nimeni nu voia cu adevărat să vorbească, sentimentul fiind "mai bine să nu trezești câinele adormit"!
Provocarea mea a fost să urmăresc ascensiunea și căderea sa cu informații veridice înainte ca toți cei care au fost în jurul lui să dispară. Am încercat să spun o poveste echilibrată, care să fie relevantă pentru toți românii, în special pentru cei tineri. Totodată, am vrut să completez o trilogie care să acopere 160 de ani de istorie românească: Regele (Războiul Regelui (2016)), Regina (Maria: Inima României (2018)) și Dictatorul. Dintre cei trei, cred că Ceaușescu a avut cel mai mare impact asupra României de astăzi.
O.B.: Ce considerați că aduce Tovarășu' în plus față de alte documentare despre dictatorul român, un exemplu fiind Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu?
J.F.: Ca producător format în America, lucrând alături de un scenarist și regizor din Marea Britanie, Trevor Poots, cred că am abordat subiectul dintr-o perspectivă deschisă. Am încercat să înțelegem evoluția sa ca tânăr, unul dintre 9 frați și surori, care mergea zilnic 5 kilometri desculț până la școală și înapoi; să înțelegem primele sale lupte, îndoctrinarea sa politică, ascensiunea sa ca tânăr în general și să înțelegem de ce totul s-a dus de râpă la un moment dat. Am analizat notele sale de la școală, documentele arestărilor lui și cele din închisoare, comentariile altor deținuți, stenogramle conversațiilor lui. Am vorbit cu familia lui, i-am citit declarațiile autobiografice, scrisorile către sora sa, sau poeziile pe care le-a compus în închisoare. Puteai vedea resentimentele, alienarea față de familie, față de lumea exterioară, furia și vanitatea sa în creștere. O treime din tinerețea sa și-a petrecut-o după gratii, uneori chiar în izolare, după ce se întalnise în ascuns cu iubita sa și viitoarea soție Elena. De asemenea l-am analizat și din exterior, prin prisma liderilor mondiali cu care s-a întâlnit, inclusiv președinții Carter, Ford și Nixon, Charles de Gaulle sau Prințul Philip al Marii Britanii. Am discutat și cu occidentali care au avut de-a face cu el - șeful CIA, Robert Gates, și șeful Consiliului Național de Securitate, Dennis Ross, Carlos Șacalul, teroristul de renume mondial (care este încă în închisoare) și persoane proeminente care l-au întalnit pe Nicolae Ceaușescu, precum campionul de tenis Ilie Năstase. Pe măsură ce avansam cu producția, CIA a declasificat multe dosare relevante. Traducătorul lui Gorbaciov ne-a spus lucruri remarcabile despre cum Ceaușescu era chiar dispus să accepte intervenția militară sovietică pentru a salva comunismul.
Nu cred că filmul de 3 ore al lui Ujică, Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, este ceea ce aș numi un documentar în sensul tradițional. Nu vine cu o interpretare și tot materialul video este produs de propria mașină de propagandă a lui Ceaușescu. Nu spun că nu este interesant sau că nu are meritele lui. Pur și simplu nu permite spectatorului să înțeleagă prea multe despre dictator și ce se întâmpla în această lume a lui. Pentru a înțelege povestea lui Ceaușescu, trebuia să vorbești cu oameni care l-au cunoscut - de la simpli șoferi până la miniștri. De asemenea, trebuia să vorbești cu cei care au fost victimele sale, și care sunt prezenți în filmul nostru. După cum a observat profesorul Cazacu, întreaga populație a României a fost victima lui Ceaușescu.
O.B.: Procesul de documentare a durat peste trei ani. Cum s-a desfășurat? Care au fost etapele principale?
J.F.: În primul rând, am experiență în documentare și interviuri, atât cele realizate în România, cât și cele aproape 150 în Statele Unite. Acord o importanță majoră surselor istorice. Din acest motiv, m-am bazat pe istorici recunoscuți, precum Lavinia Betea, care a scris probabil cea mai bună carte despre Ceaușescu. Am vorbit, de asemenea, cu istoricul româno-francez Matei Cazacu, istoricul britanic Dennis Deletant și cercetătorul clujean Vasile Pușcaș, printre alții. Am avut propriii noștri cercetători în arhivele românești, care au petrecut atât de mult timp acolo încât personalul de la Arhivele Naționale a crezut că sunt angajați acolo! Am cerecetat de asemenea în arhive din întreaga lume - Londra, Paris, Washington, New York. Am găsit notele "falsificate" ale lui Ceaușescu de la școala din Scornicești. Dacă nu am avut informații confirmate din cel puțin trei surse independente, le-am lăsat deoparte. Am cercetat la Departamentul de Apărare al SUA și am găsit materiale inedite la Biblioteca John F. Kennedy din Boston, legate de România și criza rachetelor din Cuba. Procesul de realizare al unui documentar implică cercetarea, schițarea poveștii, scrierea și rescrierea, și o editare abilă - realizată de Mircea Lăcătuș. În total, am fost aproximativ 20 de persoane care au lucrat la proiect.
O.B.: Cum ați reușit să aveți acces la toate aceste personalități cărora le-ați luat interviu, dar și la imaginile de arhivă prezentate în premieră?
J.F.: Am avut acces la lumea lui Ceaușescu prin câteva persoane care i-au fost apropiate - de pe toată scara ierarhiei guvernamentale. Le-am spus că nu au nimic de pierdut și că mărturiile lor au valoare pentru generațiile viitoare. Eram un outsider, ceea ce a fost un plus. Cât am putut de politicos, le-am spus că ar fi păcat să ajungă în mormânt cu secretele lor. Vestea s-a răspândit, dar nu pentru toți. Unele uși s-au deschis și le sunt recunoscător. Au înțeles că nu doream să-l pun pe Ceaușescu într-o lumină mai bună sau să-l îngrop mai adânc. Unii din păcate au murit pe parcurs, precum Pacepa, iar alții erau prea bolnavi pentru a da un interviu. Am lucrat contra cronometru. Succesul meu cu documentarele anterioare le-a dat garanția că mărturia lor nu se va risipi în van.
O.B.: Care au fost cele mai mari obstacole întâmpinate în realizarea documentarului?
J.F.: După ce am reușit să conving oamenii să vorbească, cea mai mare dificultate în realizarea acestui documentar a fost Covidul. A trebuit să oprim producția pentru că niciunul din intervievații în vârstă nu dorea o echipă de filmare - cameramani, tehnicieni de sunet etc. - în casa lor... În plus, câțiva oameni cheie s-au răzgândit în ultimul moment, nemaivrând să fie înregistrați.
O.B.: Cu ce doriți să rămână publicul în urma proiecției? Ce poate însemna el pentru generațiile tinere care nu au trăit în comunism?
J.F.: Sper că tinerii vor înțelege mai bine ce s-a întâmplat în cei 25 de ani ai regimului dictatorial. Ei și alții vor putea înțelege ce a fost în mintea dictatorului, cum a evolat de la sărăcie, la izolare, la mândrie, furie, neîncredere, frică, răzbunare, până la alienare totală față de poporul său și o rupere de realitate. Adevărul istoric în general - și această poveste în special - nu este viziunea finală asupra lui Ceaușescu; disidenta Ana Blandiana a spus-o foarte bine: poate dura 50 de ani sau mai mult, dar cred că am făcut un pas mare înainte și sunt mulțumit de aceasta.
Documentarul istoric Tovarășu' va intra la final de an 2024 în circuitul Turneului Național de Educație Istorică inițiat din 2019 de Dan Drăghicescu, director executiv al turneului, alături de John Florescu.