Maria Oneț: Poți să te descrii pe scurt? Cine este Teona Stavarachi?
Teona Stavarachi: Ok, da. Teona Stavarachi este o tânără actriță abia ieșită de aproape un an de zile din facultate - am terminat masterul în 2023 - care încearcă să-și facă loc în marele București în care se întâmplă magia. Cam asta este Teona Stavarachi acum.
M.O.: Ce te-a inspirat să urmezi o carieră în actorie?
T.S.: Cel mai mult cred că m-a inspirat trupa de teatru din care am făcut parte în liceu. Eu învățam foarte bine la școală, nu-mi făcea neapărat plăcere, învățam bine că eram deșteaptă și prindeam repede. Îmi plăcea mai mult zona artistică, îmi plăcea să cânt, să desenez, să fac tot felul de chestii din zona asta. Și până și la liceul la care m-am înscris nu prea aveam șanse să intru, dar îmi doream foarte tare să ajung acolo pentru că avea trupă de teatru și voiam să încerc și asta. Nu știam eu ce e acela teatru, am copilărit la țară, ai mei nu m-au dus la teatru, n-am avut contact cu lumea asta până atunci, dar am aflat de trupa de teatru a liceului și am zis "wow, vreau să văd ce înseamnă treaba asta". Și am avut norocul să intru în trupa de teatru, că era un casting cu audiții și workshop-uri. Și am intrat și acolo cumva s-a format așa ca o mică familie, cu care ne vedeam o dată pe săptămână și era pur și simplu gura mea de aer, simțeam că trăiesc toată săptămâna doar ca să ajung sâmbătă sau duminică în contextul ăla și să fac asta, să construim spectacole, să ne pregătim de festivaluri. Mergeam la festivaluri - acolo am întâlnit o groază de oameni care și ei la rândul lor m-au inspirat, traineri, actori, regizori, ba chiar am ajuns și eu la teatru. Și ăsta a fost cumva procesul care m-a dus spre teatru, îmi plăcea foarte mult acolo și îmi plăcea ideea asta de grup de oameni care fac ceva atât de frumos. Era atât de frumos, ne jucam de parcă eram copii, chiar dacă, na, atunci încă eram, acum e și mai frumos că acum suntem așa un pic adulți și acum să te joci ca un copil e superb. Da, ăsta a fost începutul și îi mulțumesc foarte mult coordonatoarei trupei de teatru, care era profesoara noastră de engleză. Ea a pus bazele trupei și festivalului - aveam un festival la Suceava în care jucam în engleză sau în română și făceam spectacole și în engleză. Chiar era tare toată treaba asta.
M.O.: Care au fost primii tăi pași în lumea filmului?
T.S.: Cred că primul proiect a fost foarte scurt. Trebuia să duc o tavă la o masă, ceva de genul ăsta, și mi-a plăcut, dar nu mi-a rămas atât de impregnat în minte. M-a mai luat apoi cineva într-un scurtmetraj de licență și acolo a fost mai tare, mă întâlnisem și cu o actriță destul de mișto și aveam emoții și voiam să văd tot ce se întâmplă. Eram foarte cuminte. Și de-acolo m-am înscris la agenții, la director de casting și pe unde am apucat, tot reclame și așa mai departe, și-am tot fost la castinguri, doar că, fiind mică și neavând experiență mă duceam și eu cum știam, aveam atâtea emoții, mă duceam, făceam eu personajele alea complet anapoda, acuma dacă mă uit în urmă zic "Doamne, ce încercam eu să fac acolo când era atât de simplu de fapt". Dar a fost un proces care m-a învățat și care, tot făcându-l, m-a adus într-un final la primul casting pe care l-am luat cu adevărat, care a fost cel pentru Ramon acum vreo doi, trei ani. Trecusem de etapa emoțiilor și mă duceam la castinguri pentru că voiam să fiu acolo. A fost primul moment în care am zis "mă duc la castingul ăsta și vreau să mă distrez". Îmi plăcea personajul foarte tare, o yoghină, și mi-am zis că vreau să mă duc să mă joc și m-am întâlnit acolo și cu Pavel Bartoș și am zis "tare, am crescut cu el, hai să ne distrăm". Și m-a surprins apoi că am mai ajuns și în următoarea etapă, acolo am avut mai multe emoții, dar s-a întâmplat. În Ramon cred că am învățat cele mai multe. Am stat pe lângă cameră, am stat pe lângă oameni să văd cum, ce se face, am învățat punctele în care trebuie să fiu. A fost totuși o filmare destul de scurtă, dar m-a ajutat mai apoi când am ajuns la Groapa.
M.O.: Ai idoli, oameni din acest domeniu sau chiar din alte domenii pe care îi privești pentru a te inspira din stilul lor de viață sau din stilul lor de a juca?
T.S.: Da, urmăresc foarte mulți oameni din domeniu, zicea cineva la un moment dat că meseria se fură și eu cred asta, bine, e mult spus "se fură", dar te ajută foarte mult să urmărești și alți oameni din domeniu. Și încerc cât pot de mult să fiu la curent cu tot ce se întâmplă, mai ales de la noi din țară, pentru că, cumva, ăsta e reperul, și în industria asta mă aflu, dar urmăresc persoane și din afară. De la noi admir niște oameni care mi se pare că au o etică a muncii extraordinară, pe care și eu încerc să o urmez, ce înseamnă seriozitate pe platoul de filmare, felul în care își pregătesc rolurile, cum se poartă acolo în timpul muncii, printre care doamna Carmen Tănase, Andreea Vasile și actorul pe care îl admir acum foarte mult, Iulian Postelnicu. Și mai am, am foarte mulți, dar cei trei îmi trec acum în minte. Iar din afară nici nu cred că mai are rost să zic toți monștrii care-mi trec acum prin minte, Dumnezeule.
M.O.: Cum te pregătești pentru un rol? Și cum gestionezi emoțiile și stresul din timpul filmărilor sau al unui spectacol?
T.S.: E un proces diferit între teatru și film pentru că la teatru ai timp să te pregătești o lună, două înainte, să fii stăpân pe ceea ce ai de făcut. Se zice că cel mai mare punct în care poți să ajungi cu rolul tău în teatru o să-l ai la repetiții și asta ajută foarte mult la teatru, evident că la spectacol se adaugă și emoțiile publicului. Eu, dacă joc un spectacol mai mult timp și știu foarte bine ce am de făcut și simt înainte de spectacol că nu am emoții, mă duc și stau lângă cortină să ascult oamenii și să le iau cumva pulsul și atunci ei îmi transmit un soi de emoție, că au ajuns la teatru și că sunt acolo. Iar dacă am emoții foarte mari înainte, ca să mi le domolesc mă duc și mă uit la public din culise și zic "ok, sunt oameni care au venit să ne vadă". Îi văd cum vorbesc, cum sunt în starea lor și atunci îmi mai trec emoțiile. La film nu știu exact ce se întâmplă, e un clic, în momentul în care se dă acțiune nu mai simt camera, decât dacă-i chiar foarte aproape de fața mea. Camera dispare și nu mă gândesc absolut deloc la ea și, odată cu asta îmi dispar și emoțiile. Evident că înainte să merg pe set îmi fac toate temele pentru a nu fi niciun fel de problemă din punct de vedere al textului, mișcării sau al situației, însă se întâmplă să mai am emoții atunci când trebuie să ajung într-un anumit stadiu sufletesc, dar până și emoțiile alea se transformă în ceea ce am eu nevoie.
M.O.: Care sunt lecțiile mai importante pe care le-ai învățat în timpul filmărilor serialului Groapa?
T.S.: O! Lecții foarte importante... E foarte important ca o echipă să funcționeze în aceeași direcție și să existe o atmosferă bună pe set. Asta unește lucrurile atât de frumos și creează un safe space în care simți că ai putea să faci orice, pentru că ești înconjurat de prieteni și ai libertate, te simți ca acasă și de-acolo poți să te joci. Mi se pare foarte important să ai genul ăsta de echipă, de la distribuție la tot ce înseamnă sunet, lumini, camere, regizori, makeup & hair, să ajungi pe set și să simți că vrei să iei în brațe pe toată lumea deodată pentru că oamenii îți respectă și momentele în care ai ceva mai greu de făcut și îți lasă spațiu, au grijă de tine și sunt atenți la nevoile tale. Cred că e foarte important să existe o grijă comună. Mai mult decât atât e încrederea pe care ți-o dau partenerii, regizorul, asta din perspectivă actoricească. Ceva ce mi se pare foarte tare și am descoperit cu serialul Groapa - aveam o scenă destul de grea și eram emoționată, nu știam exact în ce direcție să o duc, îmi făcusem temele, dar nu eram convinsă de credințele mele. Și atunci a venit regizorul cu care lucram în episodul respectiv și mi-a zis: "Știi unde s-a terminat secvența? În secvența asta se întâmplă asta, știu că știi textul, știu că poți să ajungi acolo, îți dau 5 minute sau cât ai tu nevoie. Eu sunt convins că poți să faci asta". Pentru mine a fost foarte important în momentul ăla pentru că pur și simplu aveam un moment de neîncredere și atunci el a venit și mi-a zis exact cuvintele de care aveam nevoie pentru a-mi recăpăta încrederea.
M.O.: Ce anume te atrage cel mai mult la personajul Alma?
T.S.: Mă atrage tot ceea ce nu sunt eu. Îmi place să găsesc laturi din mine care nu sunt ale mele în alte personaje pe care le interpretez. Îmi place nebunia ei, instinctul de a face tot felul de lucruri pe care eu personal nu le-aș face, dar punându-mă în locul ei și încercând să gândesc ca ea și să-mi dau seama de ce face lucrurile alea și care e motivația ei și așa mai departe, cumva îmi place că mă provoacă într-un anumit sens. Bineînțeles, îmi plac la Alma și caracteristicile care seamănă cu ale mele, o aduc mai aproape de sufletul meu. Are o eleganță, o feminitate pură și să nu mai zic de pornirile ei atunci când pune mâna pe pistol să-și salveze bărbatul. Ador nebunia asta din dragoste și eu ca om cred în iubire până la capăt, pentru că mi se pare cea mai puternică armă. Asta mi-a plăcut la Alma cel mai mult, că iubea din tot sufletul.
M.O.: Poți să-mi împărtășești o experiență din culisele proiectului Groapa care e memorabilă pentru tine?
T.S.: Da! Am terminat filmările într-o noapte la Giurgiu și cred că era deja miezul nopții și noi mai făceam o oră pe drum până acasă la București. Fiecare era obosit, după o zi întreagă de filmare. Nimerisem în mașină cu doamna Maria Buză și vreau să zic că am cântat tot drumul. S-a cântat tot drumul, a fost un drum absolut superb. La un moment dat, ne-am oprit la o benzinărie, ne-am luat un suc, deci parcă eram în excursie. Și la fel am pățit într-o zi când mergeam la filmări și am nimerit în mașină cu domnul Nicu Mihoc. Asta s-a întâmplat chiar în ziua în care am filmat secvențele din episodul 9 și eu aveam niște emoții de nu mai știam ce-i cu mine. Am plecat de-acasă cu șoferul și trebuia să mergem să-l luăm pe domnul Nicu Mihoc, care era la o cafenea, apoi am mers și l-am luat și pe următorul actor și apoi am oprit și la o benzinărie și în toată relaxarea asta a celorlalți eu eram foarte stresată, iar domnul Mihoc văzând lucrul ăsta m-a luat frumos și mi-a zis să stau liniștită că o să fie bine, că n-am de ce să mă stresez și îmi vorbea cu atâta calm și atâta liniște încât chiar nu am mai fost stresată. Drumurile mi-au plăcut foarte tare pentru că stăteam de vorbă, repetam. Astea sunt amintirile care îmi vin acum în minte.
M.O.: Poți să-mi spui cum vezi industria cinematografiei din România în prezent și care sunt provocările / oportunitățile pentru actorii noi?
T.S.: Mie mi se pare că e extrem de variată în momentul de față, mi se pare că se dezvoltă din ce în ce mai mult și că apar tot felul de produse din toate categoriile, ceea ce mi se pare un lucru bun pentru că asta înseamnă că ne dă nouă mai mult de muncă, adică sunt șanse ca mai mulți dintre noi să ajungă să facă ceva în domeniul ăsta, pentru că suntem foarte mulți. Și asta poate să fie cumva destul de greu de digerat. Am făcut un calcul la un moment dat, eram undeva la 200 de actori care ieșeam din facultățile de teatru din țară în fiecare an și e ciudat când te gândești la asta și te duci la un casting unde e nevoie de un singur om, iar pe lângă tine mai sunt încă 300 de candidați. Și atunci e foarte tare că se întâmplă atât de multe lucruri.
M.O.: La ce proiecte mai lucrezi? Urmează un sezon 2 din serialul Groapa?
T.S.: Asta nu știu să-ți zic exact, momentan încă n-am început filmările, nu am nici o informație în legătură cu sezonul 2, dar și eu sper din tot sufletul și rog toate astrele să se alinieze în acest sens. Iar la ce mai lucrez acum, joc în spectacolele pe care le-am început în timpul masterului. Am un spectacol la Teatrul Bulandra, Platonov, și un spectacol la Teatrul Metropolis, Un basm urban care e un musical hip-hop. Mai am un proiect în vară, tot pe teatru. Este un spectacol care se va monta la Zalău în regia unei excelente tinere domnișoare pe nume Irisz Kovacs, și sunt super entuziasmată de treaba asta. Predau și niște cursuri de actorie sâmbăta. Momentan am o singură grupă de copii, dar vreau foarte tare să fac și o grupă de adulți, pentru că sunt foarte mulți oameni care vor să încerce prin exerciții de actorie să se dezvolte pur și simplu personal, sau să se exprime într-un anumit fel. Și atunci fac pași și în direcția asta. Și, între timp, merg la tot ce înseamnă castinguri.
M.O.: Ce direcții artistice și creative îți dorești să explorezi în viitor?
T.S.: Mă apropii cumva de zona de muzică, adică încerc să văd dacă îmi găsesc un loc și în zona asta. Îmi place foarte mult să cânt, să scriu versuri și într-un moment de exces de timp liber am început să fac demersuri în acest sens. Aș mai fi făcut un pic de facultate ca să învăț și regie. Poate pe zona asta de producție, pentru că sunt un bun organizator. Am organizat și festivalul de la Suceava și în facultate am făcut parte din Consiliul Facultății de Teatru din senatul Universității. Mă organizez foarte bine și sunt foarte meticuloasă cu ceea ce fac și atunci asta mă ajută dacă vreau să o iau și pe alte drumuri.
M.O.: Îți mulțumesc că ai acceptat invitația mea și că ți-ai rupt din timpul tău ca să faci acest interviu!