02.08.2024
Cristian Nedelcu
Știa că nu e bine ce face, dar nu putea să se abțină. Voia să fie mai bună, voia să se schimbe, să-i pese mai mult, să fie iubită. Se săturase de ura oamenilor. Dar de la a vrea și până la a face, e o cale lungă. Știa și asta, așa că s-a apucat să-și facă bagajul, care era din ce în ce mai greu, pe măsură ce își amintea lucruri. Se așeză pe marginea patului, închise cu greu geamantanul și îl împinse sub pat. Își trecu mâna prin părul răvășit, se ridică, își mușcă buza de sus, luă coasa și ieși.

Iulia Anastasia Roșca
Gata, îl dau. Cablurile din casă sunt roase, canapeaua e distrusă, mi-a mâncat cei mai scumpi pantofi. Noaptea doarme doar cu colții înfipți în gâtul meu, de zici că am avut parte de cine știe ce partidă de sex nebun. Viitorul proprietar arată cam boschetar și miroase urât. Câinele s-a ascuns. Ai bani să-i iei mâncare? E scumpă, că e alergic. Ce mănânc eu o să mănânce și el. Închid ușa, blănosul iese, dă din codiță, se uită la mine cu ochi umezi și mă pupă. Of, ne-om descurca noi, Shiva.

Dorin Vasile
Se naște la mănăstire, printre iezuiți. La 13 ani scrie Rolul și poziția misionarului în lumea nevăzută. Devine maestru în arta stăpânirii conștiințelor. Trimis să creștineze ipotetice triburi de albinoși din Amazonia, rătăcește zeci de ani prin păduri fără sfârșit, este vindecat de friguri de o tânără băștinașă, învață limba tiriro, prinde obiceiul ascuțirii dinților. Trece la șamanism și întâlnește pe Dumnezeu întrupat într-un zeu vegetal. Capătă darul călătoriei în visele altora. Sfârșește în oala cu bunătăți.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2024, grupul are 13.230 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus