Ea era o misiune imposibilă. Impasibilă trecea pe lângă mine și mă făcea să simt că nu exist. Existența mea s-a transformat într-o încercare din ce în ce mai disperată de a o face măcar să mă privească. Privirea mea o petrecea de când ieșea pe ușa blocului și se îndrepta spre parcare. Parcă plutea, rochia ei largă se învolbura iar când urca în mașină și își dezvelea picioarele lungi era pentru mine momentul de revelație a ceea ce o să îmi doresc în această lume. Lumeasca mea dorință ca o dată să îi fac pedichiura.
Paul Dârvariu
De când i s-a prăpădit nevasta, îl zăresc mai rar prin curte. Uneori, schimbăm câteva vorbe. Ni le aruncăm peste gard, apoi ne întoarcem în singurătățile noastre. Două mulțimi vide, tangente la același gard. O singură dată l-am sărit. Demult, înainte de Marea Schimbare, când m-am urcat în cireșul lui. Nu m-a certat, ba chiar m-a ajutat să cobor. Simt și acum pecetea palmelor lui pe sânii abia înmuguriți. Mi-aș dori să mă-ntrebe cum arată bărbatul pe care-l aștept de-o viață. I-aș răspunde simplu: ca tine, Simioane.
Alex Caragian
Îi puse o mână pe ceafă și cu cealaltă îi mângâie beregata cu briciul: faci o mișcare bruscă, mori. Înghiți-n sec și simți proeminența laringeală cum vălurește sub ascuțișul lamei. Un firicel nevăzut de sânge îi străbătu mintea ca o închipuire. Îi dădu capul pe spate și-și trecu mâna pe linia mandibulei: astea da trăsături bărbătești, ce mușchi încleștați. Închise ochii. O palmă ca din senin îi făcu obrazul să tremure, urmată de o alta. Îi acoperi fața cu un prosop fierbinte și apoi îl bărbieri.
