04.08.2024
Daniel Popa
Ultima zi și-a petrecut-o gândindu-se la ce-a făcut. Norocul lui că nu era nimeni să-l arate cu degetul. Sau să-l audă plângând și înjurându-se. Singura mângâiere era că nu o făcuse pentru bani. Bine, nici nu se inventaseră încă. Dar nici din dragoste. Pentru că altfel nu ar fi creat niște animale de oameni care habar nu au cum au ajuns aici, dar știu sigur că se urăsc unii pe alții. De sus, e clar că raiul e pe pământ. Dar să realizezi asta, trebuie să ajungi în cer. Scuze. Încer. Scuze. Înger.

Varinia Mitrea
Transpirată, strâng rufele, spăl vasele, fac curat în bucătărie, unde el își vede liniștit de cafea. Fiori plăcuți îmi străbat de sus până jos corpul și pielea mi se face de găină doar la gândul că va avea și el inițiativă în această dimineață. Îmi soarbe pofticios fiecare mișcare, iar eu cu o privire ce arde mai tare decât soarele, îl urmăresc să văd ce face. Se-nvârte-n stânga și-n dreapta, nimic. Supărată, ies din bucătărie, dar înainte îi las pe frigider bilețel: iubire, duci și tu GUNOIUL ăla?

Florentina Ghițescu
Așa mi se pare fiecare zi din viața mea. Când eram tânăr, nu îmi ajungea timpul să fac câte îmi doream. Acum, timpul mi se pare prea lung, când aștept pensia sau până la următoarea masă. Când ți-e foame, ai vrea ca timpul să se sfârșească. După ce mănânci ceva, te gândești că viața e frumoasă și că ai mai trăi. Picioarele mi se umflă și respir greu. Când am fost să iau pâine, am văzut că s-au copt zarzărele. Mâine o să mă duc să culeg câteva. Sper să le mai găsesc pe crengile astea de jos.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2024, grupul are 13.230 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus