Niciun nerv nu are chef să își ia treaba în serios. O lene superbă mă masează pe dinăuntru, blocând comanda creierului despre ridicarea din pat. Sistemul imunitar nu luptă contra ei, convins și el că are dreptate. Degetele de la picioare îmi par niște pisicuțe ce torc adormite în fața sobei. Le mișc din când în când, ca o mângâiere. Pentru prima dată în viață, îmi ordon că astăzi nu plec la muncă, orice-ar fi. Deschid telefonul să trimit e-mail, dar cel primit de la bancă mă face să sar ca ars.
Ramona Ungureanu
Și-așa zburam greu, amaru' meu, c-o aripă udă, picurândă încă de smoală și necaz, numa tu-mi lipseai acuma, și fără aripi și cu gura mare. Da' du-te tu la făurar să-ți croiască pe măsură, dacă vrei să ne înălțăm sau să picăm, totuna. Că nu așa merg treburile, ți-o spun p-aia dreaptă, nu poți să dai din aripi pentru doi, la nesfârșit. Că ceru-i cinstit, te vede. Aci nu merge aia cu să iei o piatră-n gură că zbori pentru prima dată. Aci te urci tu pe umerii tăi și te înalți, nu zici avion cu motor ia-mă și pe mine.
Florina Hegedüs
Îl privea de parcă acum îl vedea pentru prima oară. Îl privea așa cum el bărbat o privise pe ea, femeie, ca timp oprit pe trup, cu clipa acolo, în ochii deschiși și corpul în voluptoasă relaxare. Abia acum l-a înțeles și l-a vrut. Acum el nu-i spuse da când își strecură sub subțiorile lui palmele calde. Acum el nu-i spuse da când își lipi fața în căușul dintre umăr și gât să-i simtă obrazul nebărbierit. Și-și puse rugă în plâns scâncit apoi hohotit. Zadarnic. Lacrimile, condiment meschin, nu-l readuceau la viață.
