Altfel speram să te întorci, nu într-o urnă de zinc cu un pumn de cenușă. Fiul meu e un vlăjgan, nu o movilă de pământ. Tânjesc după un loc lângă tine-n mormânt. Doar morților nu le e permisă suferința. Mă zvârcolesc noaptea în pat la gândul cum te-ai înghesuit în văgăuna aia ca să te adăpostești de rafalele gloanțelor și cum șenilele tancului te-au făcut lut îmbibat în sângele patriotismului. Urăsc oamenii care visează pacea cu arma-n mână. Urăsc că nu pot să te mai strâng la piept încă o dată.
Laura Stanciu
Ăștia albaștri îmi vin sigur, își zise Minodora și luă din șifonier pantalonii cei mai largi pe care îi avea. Cu atenție, precaută, își scoase cămașa de noapte. Uite, dacă nu mă reped, nu pârâie la subsuoară. Rămase în niște chiloți sugrumați și își încercă norocul. Vârî mai întâi piciorul drept. Merge, merge, stop. Fir-ar ea să fie de gambă. Rulă cracul până la gleznă. Stai, mă, că dreptul e mai gros un picuț. Se dezechilibră, se repuse pe picioare și încercă și cu stângul. Mda, o să-i scurtez.
Ana Maria Dobre-Nir
M-a mușcat de un umăr. Eu l-am tras de păr. Apoi el s-a jucat cu degetele mele de la picioare, iar eu i-am oferit un masaj. Așa ne-a prins noaptea, când am adormit unul în brațele celuilalt. Când s-a crăpat de ziuă, i-am atins buzele, iar el m-a sărutat de frunte. Ca într-un dans, am continuat până la prânz, când am comandat ceva sushi, am deschis o sticlă de șampanie, și-am luat-o de la capăt, Până spre luni, când eu mi-am făcut bagajul și-am plecat. I-am promis că mă voi întoarce curând. N-a fost să fie.
