Titus Constantinescu: În primul rând, aș vrea să știu cine e de fapt omul Sebastian Lupu, din spatele a tot ce se întâmplă, din voice-acting, teatru, social media, ce nu știu de fapt oamenii, fanii, despre dumneavoastră?
S.L.: Fanii știu cam tot pentru că am fost întotdeauna un om deschis (dar mă gândesc acum că e deja limbaj de lemn să spui că "Domnule, eu am fost tot timpul deschis, am fost..."). Iar la mine e chiar tautologic să spun că sunt un om deschis, asta se vede, dintotdeauna am fost, de la vârste foarte, foarte mici, de la 4 ani. E un mod al meu de viață, e o modalitate de-a mea de a mă exprima. Eu sunt obișnuit cu mine, nu mi se pare nimic extraordinar. Am încercat să imit personajele pozitive din povești din viața mea, de exemplu pe Făt-Frumos, dar cu toate atribuțiile lui, toate. Nu uita că Făt-Frumos taie cap...
T.C.: Da, cu toate defectele lui.
S.L.:... dup-aia arde să nu mai crească alt cap, deci face și curățenie în jurul nostru. Asta face lumea să vadă și partea mea rea, dar nu e o parte rea, e o parte, cum să zic, necesară, de siguranță, de siguranța ta, că, după ce te-ai luptat cu Zmeul, acesta nu mai face rău nimănui. Am citit acum o vorbă și mi se potrivește atât de mult, într-adevăr "sunt acel prieten cu care poți să ascunzi un cadavru, dar nu uita că știu să ascund un cadavru".
T.C.: Perfect, am înțeles, bine de știut, ok!
S.L.: Mare lucru, lucruri senzaționale eu nu mi-am pregătit pentru acest interviu. Am fost acum la un podcast la Satu Mare și mi-am dat seama că nu mi-au fost puse întrebările care mi se pun de obicei, conduceam înapoi spre oraș, îl sun pe cel care a realizat podcastul și zic "Măi, da' tu nu mi-ai pus întrebările alea care se pun, întrebările alea penibile, domnule", cum ar fi "Cum v-ați gândit dumneavoastră, cum v-a venit ideea să vă faceți actori, când a început ideea dumneavoastră de a fi actor, cum e în spatele microfonului, ce simțiți când vă întâlniți cu spectatorii, ce...". Zice "Păi n-am apucat să îți pun întrebările astea, că nu m-ai lăsat! Ai sărit de la o temă la alta și eu atunci pur și simplu puneam întrebările normale care să facă să curgă mai departe discuția, adică întrebam de ce? Sau cum te-ai gândit să faci asta?. Oricum podcastul ăsta e singurul în care eu din 104 minute am vorbit două minute!".
T.C.: Ok.
S.L.: Deci, nu e nimic să aflăm dinainte despre Sebastian Lupu, totul se întâmplă pe loc. Sunt surprize mult mai plăcute, păi dacă ai ști tu, de exemplu, la viitoarea ta iubită, deși bănuiesc că ai o iubită, dar să zicem că n-ai...
T.C.: Nu, chiar nu.
S.L.: ... dacă ai ști dinainte cum face ea dragoste ce surpriză ai mai avea?
T.C.: Da, corect, corect.
S.L.: Știi tot, știi cum o să reacționeze, cum o să zâmbească, știi absolut tot... Dar bine-nțeles că sunt întrebări la care îmi face plăcere să răspund, chiar dacă repet răspunsul. Căci dacă eu aș spune mereu altceva la alt interviu aș fi descalificat din prima, ar părea că mint.
T.C.: Ok, am înțeles.
S.L.: Acuma începi să sortezi întrebările de acolo!
T.C.: Chiar mă uitam ce să vă întreb în continuare.
S.L.: Ce ai putea să mă întrebi, tu acum înveți să faci treaba asta... ce simți, aia să întrebi, nu ce a întrebat celălalt pentru că eu am o altă vorbă: într-o lume de copii, alege să fii original! Înțelegi?
T.C.: Sincer, mă gândeam ca mare parte din interviu să mă bazez pe întrebări legate de cariera dumneavoastră profesională...
S.L.: Foarte bine, sigur că da!
T.C.: Dar sunt destul de curios cum e cu social media, cu TikTok-ul, cu reel-urile pe care le postați și pe Facebook și pe Instagram. Pentru că și eu am făcut și încă fac acest lucru cu un prieten, avem o pagină pe TikTok, acum nu prea mai am timp, dar când era, mă ocupam cu filmatul și cu scenarii / idei, deci știu cum se mănâncă treaba asta și ce trebuie să faci ca să fii relevant pe platforme.
S.L.: Așa, ce trebuie să faci ca să fii relevant?
T.C.: Păi, în mare parte, obiectivul principal e să fii în pas cu trendurile și cu ce se caută la momentul respectiv.
S.L.: Adică să fii o copie.
T.C.: Aproximativ, să te conformezi cu ceea ce se caută și se cere. Dar despre asta am vrut să vă întreb...
S.L.: Păi ce se cere, ce se cere? Îți spun eu ce se cere, se cere în primul rând dacă este interesantă persoana ta, asta se cere, nimic altceva, tocmai de asta i se spune social media.
T.C.: Ok.
S.L.: Păi dacă faci ceva ce a făcut ăla și faci mai prost, ce mai înseamnă? S-a întâlnit hoțu' cu prostu'? Mă uit eu la tine dacă îl pot vedea pe ăla care e mult mai bun?
T.C.: Da, într-adevăr.
S.L.: Eu cred că trendul în social media trebuie să fie informația, impulsul de a afla despre cât mai mulți oameni interesanți, care vin cu ceva nou. Uite, îți dau exemplu, Mircea Bravo, el a venit acum nu știu câți ani pe YouTube. A venit și a făcut, el a vrut să facă ceva și încet încet a ajuns unde este acum. Cu publicul lui, cu un jemanfișism, dar până la urmă, el poate zice: "măi prietene, eu am 3 milioane, 5 milioane, 6 milioane de urmăritori, ție nu-ți place?" Era un banc foarte interesant, era pe vremuri tovarășul Nicolae Ceaușescu, și el avea vreo 4 acoliți, Bobu, Dincă, mă rog încă vreo 2 - eu aveam 16 ani când a murit, deci bancul e de demult -, și la un moment acoliții ăia - care se mâncau unul pe altul și fiecare zicea: "bă, eu îs mai bun ca ăla" - erau la vânătoare și era rândul lui Ceaușescu să învârtă în ceaun. Iar la un moment dat vine și spune Dincă: "Tovarășe Secretar General, să știți că mie Bobu ăsta nu-mi prea place", la care ăla zice: "Nu-ți place, nu mănânci". Înțelegi, deci așa spun și eu: nu-ți place, nu mănânci!
T.C.: Ok!
S.L.: Care e treaba cu social media? În primul rând, în social media e la fel ca peste tot, ca în orice, în social media n-a inventat nimeni roata, n-a inventat nimeni un secret al celebrității, n-a inventat nimeni nimic. Pur și simplu social media este o trambulină nesperată pentru foarte mulți oameni care doresc să se afirme. Pentru oameni care știu să facă ceva, indiferent ce, dar știu să facă acel ceva foarte bine. Dar ei știu foarte bine ceva original, nu au citit undeva ceva și încep să spună "uite ce zice ăla, uite ce...". Iar pentru succes mai este încă o condiție, foarte importantă, cea mai importantă, mult mai importantă decât faptul că social media e o trambulină, iar condiția asta e să pui multă muncă.
T.C.: Muncă, da, da.
S.L.: Nu da, da. Muncă. Câte clipuri faci pe zi?
T.C.: Păi depinde, v-am spus eu nu...
S.L.: Câte clipuri faci pe zi și pagina aia câte clickuri face pe zi?
T.C.: Nu fac zilnic. Câteva pe săptămână.
S.L.: Știi câte fac eu de 2 ani și 2 luni?
T.C.: Destul de multe.
S.L.: 30!
T.C.: Pe zi?
S.L.: Pe zi. În care toată echipa de filmare sunt eu, toată echipa de editare sunt eu, toată echipa de promovare sunt eu, toată echipa de, cum să zic, de PR, că trebuie să vorbești cu oamenii - de asta ți-am și răspuns la mesaj, pentru că eu răspund la mesaje.
T.C.: Vă mulțumesc!
S.L.: E foarte dificil să răspunzi la zece mii de mesaje săptămânal, zece mii, deja am un nou format în care îi triez și văd la care răspund și la care nu, pentru că sunt și foarte mulți cărora nu are sens să le răspund, nu e vorba de hate, e vorba de altceva, iarăși, nu sunt un "El Dorado" al oamenilor care caută orice fără să știe ce caută. Nu sunt un sac de aur și nici nu mă pretind a fi așa ceva, e muncă, muncă, asta înseamnă social media. Dacă muncești, dacă ai ce să arăți, dacă ai sufletul deschis, dacă îi privești pe oameni în ochi, și dacă - asta o să te uimească puțin - dacă nu ești modest.
T.C.: Nu e nevoie de modestie?
S.L.: Nu, nu e nevoie de modestie. Modestia e cel mai mare dușman în artă. Modestia este calitatea celui care nu are nicio calitate. Pot să îți dau un exemplu!
T.C.: Spuneți! Chiar vă rog!
S.L.: Te duci la piață și întrebi pe cineva dacă sunt bune merele, și el răspunde cu "Nu știu, încercați, vedeți dincolo, dar dacă dumneavoastră doriți puteți să gustați și să vă dați cu părerea după aceea". Ai gusta așa ceva?
T.C.: Cel mai probabil nu.
S.L.: Mai mult de atât, încă un exemplu, ești părinte, te uiți la copilul tău, n-ai încredere în el, că e cel mai bun, că poate fi cel mai bun, că ai pus maxim ce ai putut scoate tu de la tine ca să îl educi... Nu, modestia n-are ce căuta în artă. Nu are, în general. Sigur, în toate trebuie o măsură, în absolut toate. E bine să îți cunoști valoarea, dar să nu te lauzi, dar și să nu fii modest.
T.C.: Deci între ele?
S.L.: Există sigur o linie de mijloc, o linie de echilibru, acum foarte multă lume a început să se laude cu modestia. E un paradox.
T.C.: Cam ironic, da!
S.L.: Da, da, de fapt utopic mai mult decât paradoxal. Social media este, după ce am rezolvat toate celelalte condiții pe care ți le-am spus, într-adevăr o trambulină extraordinară. Dacă nu faci însă absolut tot ce e necesar, n-ai nicio șansă pe social media.
T.C.: Ok, și practic cum v-a influențat cariera profesională toată această creștere foarte mare de fani, în online?
S.L.: În niciun fel. Mi-am făcut un plan la un moment dat - asta e o poveste pe care o mai știu și alții. Pe 8 februarie 2022 când m-am hotărât să intru pe TikTok, pentru că m-am supărat pe Facebook că m-a blocat, am spus așa: "Băi, mă duc pe TikTok, dacă nici pe TikTok nu pot, mă opresc din social media". Eram destul de cunoscut și înainte de TikTok, chiar foarte cunoscut în toată țara pentru că eu postam bancuri, 30 de bancuri zilnic, pe care le scriam, le mai dădeam și copy-paste, dar aduceam zâmbetul oamenilor în case, oameni care dimineața când se trezeau se duceau pe budă și deschideau pagina mea. Dar la un moment dat m-am oprit, nu poți încontinuu, nu poți, la un moment dat îți trebuie o pauză. Și când am intrat pe TikTok am zis că dacă nu fac 20.000 de urmăritori în 4 luni, mă opresc. Bă n-ai cum să faci 20.000, nu există așa ceva, din necunoscut din nimic, mi-au spus mulți. Măi eu fac, am zis, că dacă nu fac înseamnă că n-am ce căuta pe platforma asta socială, nu am, adică să fiu un muncitor aiurea.
T.C.: Da, nu merită.
S.L.: Eu de la început postam câte 30 de clipuri pe zi. Foarte proaste la început, că nu ai cum, TikTok-ul e o altă meserie, altă profesie, momentul când îți pui camera pe tine, TikTok-ul, Facebook, Instagram și toate ce sunt acuma, dar doar TikTok-ul avea reel-uri atunci, pe Instagram au apărut cam după 8 luni. Am făcut, primele zile au fost un "Ce e, mă tataie, cu tine, ai apărut și tu aici, extraordinar, n-ai avut loc acasă, în 3 zile o să dispari de aici, în 2 săptămâni o să dispari". Ăia m-au motivat cel mai mult și am zis că "bă, dacă în 3 zile dispar înseamnă că e o practică în chestia asta", sau cel puțin TikTok-ul după o anumită perioadă dacă tu nu ești productiv începe să nu te mai distribuie. Și lucram și lucram și lucram, deja trecuse timpul, după o lună jumate aveam vreo 300 de urmăritori, fata unui coleg de-al meu de 12 ani avea 8.000 de urmăritori, și m-am întrebat cum e posibil, și munceam mai departe, zilnic, și la un moment dat, după 3 luni jumate aveam 1.500 de urmăritori. Mai aveam 2 săptămâni, și eu când spun o vorbă e vorbă. Și am zis asta e, ce să faci, se întâmplă, se întâmplă, ți-a scăpat porumbelul. Nu puteai să spui și tu 2 ani, ce ți-a trebuit să spui 4 luni? Și am făcut 4 luni... În cele 2 săptămâni am făcut un număr de urmăritori... cât crezi tu că am reușit? Hai, zi așa.
T.C.: În cât timp ați spus?
S.L.: În 4 luni fără 2 - 3 săptămâni am făcut 1.500, și mai aveam nevoie de 18.500. Câți am făcut?
T.C.: Nu știu, o să zic, 20.000?
S.L.: Mai ai 2 încercări.
T.C.: Dați-mi un indiciu, mai mult mai puțin?
S.L.: Mai mult, normal că mai mult!
T.C.: Ok, 50.000?
S.L.: Mai ai o încercare, acuma nu pot să spun mai mult sau mai puțin. E foarte importantă suma, e foarte important față de ceea ce mi-am dorit.
T.C.: Ok.
S.L.: Îți spun eu acuma, am făcut 188.500.
T.C.: Incredibil!
S.L.: Deci exact la 4 luni am ajuns la 200.000 de urmăritori. Era o perioadă, nu știu dacă tu mă știai atunci, era o perioadă în care în fiecare zi anunțam încă 10.000, încă 10.000, încă 15.000, încă 10.000, încă 20.000, încă 25.000, atât de mult. După care normal că a urcat contul... Oamenii au văzut că sunt o persoană care lucrează, o persoană care încearcă să schimbe, am încercat, am schimbat, am adăugat, am venit cu adăugiri, dar la mine nu o să auzi niciodată să fac mișto de unguri, de țigani, de moldoveni, de politicieni, de politicieni nominal, pentru că trebuie să atragi atenția. De femei, da, dar în aceeași măsură și de bărbați. Eu prin profesia mea de actor trebuie să trag niște semnale de alarmă asupra unor comportamente, asupra unor tabieturi, asupra unor percepții ale societății. După care am început încet să văd care este rolul meu pe TikTok, Instagram și Facebook, pe YouTube mai puțin. Nu e un rol cultural, educativ. Bineînțeles, e și o tentă culturală, în momentul în care am ajuns să pun poezii. Foarte interesant, cea mai mare surpriză a mea pe social media a fost poezia. De ce? Pentru că beneficiază de o atenție extraordinară din partea urmăritorilor. Practic, am început să le spun glume, după care am început să le spun glume puțin mai lungi, că nu stătea nimeni să se uite un minut la tine, 10 secunde, 15 secunde. Încet încet mai băgam câte o "maximă" din asta filozofică, răutăcioasă, dar nu acuzatoare la adresa cuiva, ci un fel de auto-critică. După care am început să spun pilde, povești, și, foarte târziu, mai scăpam câte o poezie, dar foarte târziu, după un an jumătate de social media, am început cu poeziile. Am făcut cu o poezie 6 milioane de vizualizări. "Păi, stai puțin, ceva nu e ok aici", mai fac una, la fel, mai fac una, nu chiar la fel, dar tot acolo, pe la un milion de vizualizări. Și eu de 4 luni fac zilnic cel puțin 5-6 poezii.
T.C.: Am observat, am văzut pe cont.
S.L.: Nu știu dacă știi cum se face maioneza. Pui un ou și după pui ulei, câte puțin. Dacă ai pus mult, se taie, dar dacă pui ulei până ajunge la o anumită cantitate de maioneză, din momentul în care a ajuns la cantitatea aia e foarte greu să o mai tai. Poți să pui ulei acolo o grămadă că amesteci și imediat se încorporează. La fel a fost și cu poezia. Și mi-am dat seama că este o nevoie extraordinară de poezie în țara asta. În momentul în care oamenii ajung la ea, nu așa că "Hai domnule, lasă-mă cu poezia, termină cu prostiile", și la un moment uite că ăla spune o poezie, se uită atent și observă că le lăcrimează un ochi, li se aprinde un beculeț în cap, și zic: "Stai mă puțin, asta e poezia, păi îmi place poezia dacă e așa". Astăzi discutam cu cineva, și i-am spus că românilor nu le mai place poezia pentru că practic li s-a tăiat accesul la poezie de vreo 30 de ani. Ce înseamnă să ai acces la poezie? Înseamnă să ai acces la cei care rostesc poezie, cei pe care îi vedeai la televizor, oamenii se îndrăgosteau de poezie când îl vedeau pe Caramitru, pe Eusebiu Ștefănescu, profesorul meu, Dumnezeu să îl odihnească, că de la el îmi vine mie chestia cu poezia, deși niciodată nu am înțeles faza cu poezia cât a fost el în viață. În fine, mari actori, cine o să se uite, o să își aducă aminte. Și Dorel Vișan și Florin Piersic... sunt două sau trei poezii pe care le spun foarte frumos și lumea îi ține minte, dar ceilalți au murit, și atunci lumea a uitat. 30 de ani le-ai luat poezia, păi normal că lumea nu mai știe ce-i aia. Și cum să îi placă ceva ce nu știe? Și atunci omul vine la ce i se oferă, genurile astea de muzică de acum, pe care eu nu le neg, sunt mișto pentru ei, cum era pentru noi muzica noastră și părinții ne criticau, dar nu domnule, asta le place lor. Și nu mă obliga pe mine să îmi placă, nu mă obliga, că nu e ok să mă obligi, stai frumos cu muzica ta, cântă, dansează, dar nu trebuie să îmi placă și mie. Deci cam asta e cu social media, cu ceea ce fac eu.
Eu nu fac nimic altceva decât să mă arăt pe mine, să vorbesc cu oamenii, acum, în ultima vreme, îmi trimit foarte mulți oameni poeziile lor, în care descopăr niște autori uluitori, care au o generozitate extraordinară. Gândește-te la un poet, un artist, care trece peste toate mândriile lui, dar trece cu o ușurință înnăscută, fiindcă poți să îți dai seama din două vorbe cu cine vorbești. Trece peste astea și spune: "Bună ziua, scriu și eu poezii, și uite dacă doriți să vedeți poezia asta", și citesc poezia, nu toate, nu toți care scriu sunt așa, logic, dar când citești versurile alea zici "Stai, bă, puțin, e senzațional." Bine, o fi cea mai bună poezie a lui, și atunci îi zic: "Mi se pare poezia asta cam așa, cam feminină, mai ai și altele?". Nu feministă, feminină.
T.C.: Da, înțeleg.
S.L.: Și îmi mai trimite una. Și mă uit și e la fel de bună, la fel de puternică, și în momentul ăla îl caut eu pe internet, și când îl găsesc acolo și văd ce scrie omul ăla, îmi dau seama că poate în viața mea nu am citit așa poezie frumoasă. Cam ăsta e rolul meu pe social media.
T.C.: Și eu v-am descoperit, cred că chiar în primăvara lui 2022, mi-au apărut mai multe videoclipuri de ale dumneavoastră pe TikTok, și am văzut la un moment dat un clip, spuneați ceva glumă, și mi s-a părut destul de familiară vocea dumneavoastră, și apoi mi-a mai apărut un clip în care ați răspuns unui comentariu în care ați fost întrebat dacă sunteți vocea din desene animate. Și atunci mi-am dat seama.
S.L.: Eu zic acolo "Da, eu sunt".
T.C.: Da, da, exact.
S.L.: Ăla e momentul în care eu am anunțat oficial că sunt vocea personajelor. Până atunci eu am avut la "blocked" desene animate, dublaj, personaje și tot. Pentru că lumea începuse să mă recunoască, eu nu voiam ca așa să ajung cunoscut. Eu voiam să vin cu altceva. Eu n-am considerat niciodată că sunt o vedetă datorită celor 23 de ani pe care îi am în branșa dublajului, de fapt și acum trebuie să ajung la desene, la dublaj. E o profesie, de fapt pentru mine a fost o chestie pe lângă salariul de actor, mai câștigam niște bani acolo, mai mult sau mai puțin, în funcție de cât lucram. Și am zis că nu vreau asta, și am pus pur și simplu la "blocked". Oamenii mă recunoșteau, pentru mine a fost o surpriză foarte mare și nu am știut cum să negociez asta, în niciun caz nu am vrut să profit de asta. Eu știam, că mă mai suna Florin Piersic Jr. și îmi mai zicea "Băi, te aud toată ziua în casă!". Bun, ok, ne știm de 30 de ani, de la București când am făcut școala, de acolo ne știm, și suntem oarecum prieteni. Vlad Zamfirescu, "Copiii mei te tot aud pe internet", mai zic din tagma noastră sau văru-mi-o sau mătușă-mea sau toți cei care mă cunoșteau, "Băi, te-am auzit aseară". Păi nu e logic, dacă tu îți auzi un prieten, să zică că te-a auzit și tu să îi mulțumești, și el să se mândrească că te cunoaște?
T.C.: Ba da.
S.L.: Eu am trăit cu impresia că doar cei care îmi cunosc vocea mă recunosc. Niciodată nu mi-am pus problema că vocea mea s-a impregnat pe cortexul a milioane de copii din țară, care acuma sunt de 35-40 de ani, deci sunt maturi, și nu m-am gândit la dimensiunea asta.
S.L.: După ce am făcut cele 200.000, după aia am deblocat cuvintele și am spus "Da, eu sunt!". Ăla a fost un extraordinar viral, 5 secunde care au ajuns la foarte mulți.
T.C.: Da, a fost foarte vizionat!
S.L.: Și de atunci oamenii au înțeles că nu asta doresc să se știe despre mine. E într-adevăr un bonus, a fost un "punct de ajutor" cum ar veni. Dar nu din cauză că lumea mă recunoștea, ci pentru că vocea mea e foarte familiară. De multe ori când te întâlnești cu cineva, sunt momente în care te deranjează vocea ăluia, e nevoie să te obișnuiești cu vocea lui. Si până te obișnuiești cu vocea lui, omul încă e un străin, dar dacă vocea îți este familiară, dacă îți seamănă cu bunica sau cu iubita, deja automat se pornește ceva. Și familiaritatea asta pe care o aveau mulți față de mine într-adevăr a fost un mare ajutor.
T.C.: Mai avem foarte puțin timp, am aflat multe chestii despre dumneavoastră și vă mulțumesc că ați fost de acord cu acest interviu. Ați spus acum că mergeți să dublați.
S.L.: Da.
T.C.: Încă mai faceți asta?
S.L.: Da sigur, și ieri am fost, uite, fac și live. Uite, de la 4 la 5 fără 20, dacă intri pe TikTok ai să mă vezi live de la dublat.
T.C.: Dar ați făcut la un moment dat o pauză din treaba asta sau ați fost constant?
S.L.: Din dublaj nu m-am oprit. A fost o pauză în perioada pandemiei, atunci, dar a fost foarte scurtă. A fost un moment când n-aveai voie să ieși din casă. O lună de zile, să zicem, pauză. Sigur că mai sunt pauze, chiar și acum am avut o pauză de vreo 3 săptămâni, pentru că pur și simplu nu a fost de muncă. Este criza asta financiară pe care se tot bate piua, și o grămadă de producători de televiziune profită de chestia asta și zic că nu mai sunt bani pentru așa ceva, nu mai cumpărăm desene și le folosim pe alea vechi. Ai înțeles? Deci sunt fluctuații. Nu mai e cum a fost acum câțiva ani, de stăteam 20 de ore în studio, câte 2 săptămâni, dar se lucrează destul de bine și constant.
T.C.: Ok. Domnule Lupu, vă mulțumesc frumos!
S.L.: Cu mare drag! Mult succes! Baftă!
T.C.: La revedere!
