Filmul, selectat în competiția Orizzonti, are premiera mondială în cadrul acestui prestigios festival pe 1 septembrie 2024. Prima proiecție în România are loc la TIFF Timișoara, pe 7 septembrie 2024, de la ora 19:30. Distribuit de Forum Film, Anul Nou care n-a fost va putea fi urmărit pe marile ecrane din România din 24 septembrie 2024.
Anca Macoviciuc: Cu ce gânduri și emoții ai primit vestea selecției la Veneția, ce înseamnă această premieră mondială pentru tine, cum speri să fie primit filmul de public și de critica internațională?
Bogdan Mureșanu: Șase ani din care doi de pandemie... lumea s-a schimbat între timp atât de mult, încât este de nerecunoscut. Pare că scurtmetrajul Cadoul de Crăciun vine dintr-o altă viață ca un ecou. Așa încât ce mi-am dorit eu de la el, anume să devină un soi de arhivă pe care să construiesc noul film, chiar s-a întâmplat. Am făcut Anul Nou care n-a fost fără să mă gândesc la festivaluri, l-am făcut pentru că am simțit nevoia să scap de el din mintea mea, unde stătea de ceva vreme. Prin urmare, Veneția e un vis splendid.
Iar în ceea ce privește publicul nostru, mi-aș fi dorit să avem bani de promovare, dar nu ne-au rămas. I-am băgat pe toți în film. E valabil și pentru promovarea internațională.
Așa că nu am nici speranțe nebunești, dar nici regrete premonitorii. I go with the flow. Cel mai greu lucru a fost să duc acest proiect la bun sfârșit.
A.M.: Cum a fost parcursul filmului Anul Nou care n-a fost - de la idee până la finalizarea lui? Care a fost planul tău și cum s-a schimbat / adaptat pe parcurs? Cum și când ai gândit montajul filmului?
B.M.: Este un film puzzle sau în terminologie anglo-saxonă, un film multistory și, din pricina unor dificultăți de ordin tehnic, nu sunt nenumărate producții de cinema făcute după rețeta asta. Are niște reguli mai mult sau mai puțin stricte, dar pe care eu nu le știam atunci când mi-a trecut prin cap să fac așa ceva. Intuitiv am urmat, însă, pașii obligatorii după cum aveam să aflu mai târziu. Anume că micile sau marile povești care compun acest ansamblu se scriu separat, astfel încât fiecare personaj să aibă un arc al lui. Abia apoi se găsesc punctele de sutură, trecerile, întâlnirile și așa mai departe.
Vreme de un an am studiat obsedant scenariul de la Magnolia lui P.T. Anderson și am văzut celelalte filme cu același fel de structură despre care auzisem sau care îmi fuseseră recomandate de alții mai pricepuți.
Nu mi-a ieșit nimic notabil până într-o zi când m-am decis asupra finalului și am pornit invers. A fost "muncă de chinez" să tot potrivesc scenele astea și uneori făceam asta cu câteva ore înainte de filmare. Mulțumesc departamentului de regie pentru răbdare.
Desigur jocul ăsta s-a păstrat și în etapa de montaj unde am mai făcut permutări între scene, am echilibrat poveștile, am accelerat ritmul, scurtat, tăiat, lungit... mă rog... etapa obișnuită de croitorie a unui film.
Înnebunitor în toată schema asta a fost faptul că aveam atâta libertate de asociere încât nu am fi terminat niciodată dacă nu am fi avut o noimă. Am ținut să avem un intro în care să cunoaștem personajele și un gran finale în care să trecem în revistă rapid toate situațiile climactice din punctul culminant istoric în care se găsesc personajele noastre.
A.M.: Care au fost cele mai fericite momente în realizarea filmului? Dar cele mai dificile - și cum ai reușit să treci peste ele?
B.M.: Cel mai fericit am fost când am aflat că l-au ales la Veneția. Iar cele dificile au fost atât de numeroase încât prefer să nu mi le mai amintesc.
Momente dificile? Zâmbesc. Cred c-aș putea chiar râde. / Știu un nebun ce-și duce cap, inimă la gâde (Sonet CCXLII - Vasile Voiculescu).
A.M.: Ai trecut prin câteva variante de titluri de lucru. De ce Anul Nou care n-a fost? Ce semnifică, pentru tine, în primul rând, acest titlu?
B.M.: Primul titlu era chiar acesta de acum. L-am schimbat pe parcurs în Ieșire de urgență, apoi în Flori în Decembrie. După ce am realizat că erau niște simple erezii, m-am întors la dogmă, fiindcă Anul Nou care n-a fost e ironic și un pic absurd așa cum e și filmul. Mai are și avantajul că incită la întrebarea asta Ce a vrut să zică poetul? Măcar știu de pe acum una din întrebările care mi se vor pune la Q&A-uri. O alta sigur va fi dacă e inspirat din fapte reale.
A.M.: Un film ce vorbește despre momente de dinainte de 1989 este deseori pre-catalogat, în special în social media, unde mulți încep cu "de ce ne trebuie un film despre..." și continuă cu comentarii despre ce-a fost sau n-a fost. Ce înseamnă pentru tine subiectul și poveștile din film, în ce manieră le-ai abordat și care sunt cele mai importante lucruri pe care crezi / speri că le va descoperi publicul, din această perspectivă, spre deosebire de alte titluri?
B.M.: Este un film despre destine mărunte aflate într-un moment de cotitură istorică. Este un film în care se petrec multe lucruri și care îți solicită atenția ca spectator.
Nu l-aș cataloga ca un film despre comunism, ci mai cu seamă ca un film despre paranoia, absurdul unei societăți în plină destrămare și speranță. Totul în cheia unei comedii de umor negru.
Sunt foarte curios cum va reacționa publicul la acest joc pe care i l-am propus. Un film cu subiect românesc, dar tratat într-o manieră neobișnuită. Temele filmului sunt, însă, universale, de aceea nu mă tem că va fi văzut altfel decât l-am gândit.
A.M.: În ce măsură este acest film unul despre relații - relația noastră cu trecutul și înțelegerea lui, relația dintre colegi, relațiile din familie, relația cu vecinii etc? Ai urmărit intenționat acest aspect sau anumite teme sociale?
B.M.: Da. Am vrut să fac puțină lumină în privința asta. Mi s-a părut că toți erau captivi unui sistem în care nu mai credeau. Până și securiștii din film par blazați, dezinteresați și mai curând preocupați de interesele personale. Așa îmi pare mie, dar poate un alt ochi mai străin filmului va descoperi altceva în toată această țesătură de întâmplări.
A.M.: Ce ți-ai dori să mai știe publicul pentru a veni să vadă filmul la cinema?
B.M.: Aș vrea să știe că două pisici, Pașli și Pardon, contează pe o prezență masivă a publicului la filmul Anul Nou care n-a fost, făcut de umanoidul care le hrănește, pentru a putea trece de la mâncare la plic la ceva mai fin.