Întrebați o sută de ocnași și veți primi 99 de răspunsuri identice. Toți sunt la zdup din greșeală. A lor, a altora, a sistemului. Eu, stimată doamnă, recunosc cu mâna pe inimă. Sunt vinovat. Eu m-am însurat din dragoste. Și tot din dragoste i-am pus capăt. De ce? Intervenise rutina. Doar știți că e mortală. Și mi-am zis. Decât ucis de plictiseală, mai bine... Clar că acum gândesc altfel. Am citit mult la bulău. Am și tatuaj cu citat din clasici. Ori toți să scăpăm, ori toți să muriți. Îl știți?
Francesca Dorobanțu
Azvârli mucul când simți pișcătura jarului. Blocat, cu aerul înghețat în plămâni, urmări încotro vântul poartă restul de mahoarcă, poate, dintr-o epifanie morală tardivă, avea nevoie să nu ajungă în groapă. Se sprijini de coada lopeții și cercetă pământul prășit. Granița dintre necropolă și lume. Observă un pumn strâns, mare cât falanga lui. Vecinii săi, știa sigur. Cum am ajuns aici, se întrebă. Peste noapte, lumea s-a scindat în gândaci, nenorociți și oameni, iar el era nu doar om, ci și cetățean de seamă.
Gheorghiță Mircea
Cred că mi-am dorit să ajung aici. Nu dintr-un început. Copilăria a fost frumoasă. Dealuri și păduri. Aș fi preferat să rămân acolo, în copilărie, dar, încet, exteriorul m-a acaparat, extras, m-a înghițit, am simțit pasiuni și patimi, dorințe și neliniști, lupte și armistiții, compromisuri și lașități. Toate făcute pentru ele. În loc să fac o altă lume, m-am adaptat la asta, deși nu mi-a plăcut niciodată. M-au părăsit și ele și copiii lor. Acum, aștept ca asistenții să plece și să fug înapoi pe deal, în pădure.
