08.08.2024
Iulia Biro
Seara, adoarme cu gândul că vine și ziua de mâine, o să se schimbe, orice e posibil. Își vorbește ca o mângâiere pe frunte, nu te panica, își zice, nu e nimic pierdut decât o zi, doar una. În fiecare mâine care vine, așteaptă seara, să poată spune gata, atât a fost, ce să mai faci la ora asta? Azi a simțit, ca o lumină, înțelegerea: de-o viață, el doar așteaptă moartea, să scape, să anuleze orice eșec viitor, să nu mai trebuiască nimic. În el se întinde liniștea. Acum chiar știe ce are de făcut.

Raluca Terry-Enescu
Ai studiat fizica, pentru că proful dintr-a unșpea ți-a explicat că totul e făcut din pulbere de stele. Locuiești în Franța pentru că în anul 2, în Erasmus, te-ai îndrăgostit de o franțuzoaică. Te-ai născut pentru că tatăl tău din Cluj și mama din Orșova s-au cunoscut la Eforie, pentru că bunica ta a părăsit insula scufundată Ada Kaleh, unde strămoșul ei fusese trimis străjer de Suleiman Magnificul, după Bătălia de la Mohaci. Exist pentru că exiști, Ubuntu, suntem pentru că ne-am atins și suntem pulbere de stele.

Alina Ilie
Eram doar suflet, dar din depărtare păream cu toții scântei. Lumina ne proiecta imagini ale celor ce visau. De acolo i-am ales și eu. Ceva îmi spunea că erau ai mei. În fiecare zi îmi așteptam rândul la coborâre, însă abia după ani dragostea nemărginită a prins contur și atunci mi s-a permis. Totul a dispărut pentru câteva luni, vocea ei mi-a fost ghid. Atunci m-am întrupat. Atât de frumoasă și de bună, mi-a fost ușor să îi spun mamă. Așa de blând și de înțelept el. Am ales bine și de data asta.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2024, grupul are 13.230 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus