Acul înțepă cu fermitate pielea zbârcită și se așeză cuminte de-a lungul venei firave. Perfuzia își începuse rostul. Un bidon, două, trei, patru. Bătrânelul stătea chircit în patul metalic. De durut nu-l mai durea nimic. Odată îl duruse, tare, când s-a prăpădit Liana. De atunci nu-l mai durea, putea fi orice. Cum a fost atunci când nu și-a adus aminte poezia la serbare. Degeaba l-a mângâiat Doamna pe creștet, rușinea îi putrezea în piept. Acum se simte doar miros de iarbă proaspăt tăiată, cosită.
Yuka Brevi
Nu mi-a plăcut niciodată să mă complic. Nici la tinerețe, nici acum, la bătrânețe. Nu există niciun dezavantaj. Solo e cel mai bine. Faci ce vrei, când vrei, cum vrei. Nu vreau mașină, casă la țară, animale de companie. Eu am o garsonieră mică, la parter. Vis-à-vis e supermarketul, stânga spitalul, dreapta cimitirul. Cafeluța o beau cu groparul, un tip care vorbește puțin, nu-și face planuri, nu se vede nicăieri peste cinci ani, că știe cum stă treaba. Zilnic îngroapă sicrie înțesate cu oameni de neînlocuit.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Am o poziție ingrată. Șed ziua-ntreagă la măsuță și, cu gene ostenite, buchisesc. Munca mea e un dans fragil. Sau un mers pe sârmă. Dacă pășesc cu atenție, privind în față, rămân invizibil. Dacă fac un pas greșit, sunt arătat cu degetul sau, mai rău, sunt trimis la stâlpul infamiei. Transform cafeaua neagră în cuvinte. Nu, nu sunt scriitor, deși unii îmi spun că aș fi întrucâtva. Nu sunt decât un soloprenor, un biet tălmaci, pendulând veșnic între limba sursă și limba țintă. Nu am un acasă. Traduttore, traditore.
