Totul se năruise precum un castel de nisip, pe care degeaba îl întărești cu scoici, marea nu iartă, așa cum nici pe ea nu o iertase șoferul ăla nenorocit. Frânase chiar în fața ei. Era din nou singură. Acum, umbla cu o pernuță pe sub haine și lua toate parcurile la rând, doar ca să simtă iar empatia celorlalte mămici gravide sau bunătatea bărbaților din tramvaiul 7, care-i ofereau imediat un loc să se așeze. Avea patruzeci și doi de ani și trecuseră aproape nouă luni. Trebuia să schimbe orașul.
Ramona Ungureanu
Fata era la râu, în locul unde o zărise prima oară îmbăindu-se. Cânta și acum, în timp ce spăla rufe. Repede se înmulțesc proștii ăștia, își spuse văzând scutecele pe piatră. Nu putea înțelege oricât o sucea, de ce îl preferase pe nătărăul de Grigore. Calculă rapid în gând, șapte țări, șapte zări, șapte râuri, șapte păduri. Își încordă ochiul drept și-l aruncase la distracție cu manta în primul fag, cu boltă peste șarpe. O lovi drept în inimă, ea căzu scurt cu un ochi înțepenit între coaste. Oricum nu mă-nsuram.
Florina Hegedüs
După câțiva km ne oprim. Se întâmplă și mă azvârle din mașină. Măcar de-aș fi reușit să mănânc un sfert din drum. Aici în drum îmi fac suspinând o curățire, cu șervețele umede, a intimei murdărite și-mi pudrez urmele de mușcături. În urmă-i rămasă limita ce mă apăra și peste care am trecut. Soarele un pic roșind se retrage în spatele copacilor. Miroase a pustiu. Farurile unei mașini mă cercetează, mă parfumez. Mai am drum lung până unde vreau să ajung și un pachet întreg de șervețele umede. Ridic mâna că-s aici.
