11.08.2024
Iulia Biro
Se plictisise de ture în jurul Soarelui. Dus-întors, și el, și ăilalți din sistem, toată veșnicia. Pe o parte se ardea, ailaltă era rece gheață, până a învățat să se răsucească: față, dreapta, spate, stânga, aaah, încălzite și luminate pe rând, viața era mult mai bună. Viața a zis? Hehe, într-o zi a simțit ceva mișcând. S-a căutat pe burtă și a văzut niște chestii prin apă, apoi pe uscat și prin aer, îl gâdilau de nu știa ce să facă. Degeaba te cutremuri, i-a zis Marte, nu așa scapi de ei. Arde-i sau îngheață-i.

Daniela Rusu
Ți-am trântit ușa în scârbă și-am decis să mutilez pozele din albumul de nuntă. Te-am îndepărtat c-o foarfecā, c-o lumânare, c-un film porno, c-un alt trup. Câteva nopți mi-a fost mult mai bine decât cu tine, în altele am plâns. Într-o dimineață, bând cafeaua, m-am trezit că umpleam și ceașca ta. Într-o altă seară, mi-am sucit mâna prin pat, căutându-ți brațul, sudoarea. M-am enervat și-am făcut un lucru detestabil; ți-am tatuat numele pe pulpa stângă, să fie-n controlul meu când vreau să te ating, când să te acopăr.

Gabriel Rusu
M-a chiama Andrei da prietenimi zice Morunu. Caot femee curat sa stiie a gatii sarmalen foae de vita cum făcea maicutamea cand eream eu la scoala la doamna Pop anvatatoarea. Ieu vrea sa fie serioasa ca nam kef de glume prosti si caterinca si mijtouri. Lucrez pe santier am banii am apartment la etaju trei și anca un cincear giugiuc. Tebui sa ma marit cuia la premarie sa vezi dujmani mei casa pot si eu familia mea. Dak ejti bagaboanta s-au para suta nu m-a cauta de loc. Sant pria bun pentru tin-e.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2024, grupul are 13.230 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus