Mama mă îmbrățișează la ușă, iar eu o implor să mai vină și azi cu mine până la școală; mi-e frică să merg singură pe drum. Ești fată mare, mi-a spus, o să te descurci. Și am plecat. Pășesc, ca-n fiecare zi, pe același trotuar, mă uit în stânga, mă uit în dreapta înainte de a trece strada, ghiozdanul e greu, în stomac parcă am pietre. Încep să respir ușurată imediat ce zăresc școala. Am reușiiit. De-abia mai târziu am aflat că, multe zile, mama a fost mereu cu câțiva pași ascunsă în spatele meu.
Monica Ciurea
Lulă trecu agale pe uliță. Muierile scuipară în sân și își făcură cruce. Lulă ieșea rar, dar când ieșea, mereu se petrecea câte un ditamai dihaiu. I se dusese buhul după ce rămase odată neclintit în fața bisericii de Pogorârea Duhului Sfânt. Dimineața știa leturghia-n slavonă mai bine decât țârcovnicu, de lăcrăma icoana. De data asta Lulă se opri la Lola-n fața ușii și începu a-i zice-n arii și în dodii: o sole mio, sono solo, tutto solo sulla terra, solo con te. Lola, fostă batandă de pensionar gondolier, lăcrămă.
Carmen Moldovan
O seară cenușie de toamnă, tramvaiul aproape gol în ziua aceea de duminică, bălăngănea pe șine. Copilul citea absorbit o carte. Atât de absorbit, încât nici nu a realizat cum a trecut timpul, nu a văzut nici cum a străbătut traseul, aproape de la un capăt la celălalt capăt de linie. Chiar înainte să ajungă la destinație, a ajuns la sfârșitul cărții și a închis-o, tulburat. Când a coborât din tramvai, mama lui nici nu a observat, în ploaia măruntă, lacrima copilului pe obraz. Era Singur pe lume de Hector Malot.
