Când umbra i se izbește de copac, Amur se miră. Scoate un sunet răgușit, dar nu-i răspunde nimeni. Căprioara încă mai geme la picioarele lui, așa că-i smulge limba. Pădurea tace. Timpul stă strivit între piepturile lor în care doar o inimă mai bate. Abia atunci când soarele se topește în nori, Amur își ia prada de gât și se cațără pe crengile înalte ale copacului. Roiuri de pete întunecate mușcă din el și se face tot mai mic. De prea mult întuneric, Amur visează cu ochii deschiși că nu e ultimul.
Paul Dârvariu
Da, frate, așa-l cheamă. Solo, Bobby Solo. Mare cântăreț. Un fel dă Elvis italian, da' d'o mie dă ori mai bun dăcât ăla. Fii atent: da una lacrima sul visooo, ho capito molte coseee. Ei, ce zici? E piesa lui dă rezistență. Când începea s-o cânte, toate gacicile dân sală să chișau pă ele dă emoție. Dac-a jucat în Dallas? Nu, nene, ăsta-i cântăreț, nu-i actor american. Habar n-am dac-o cheamă Pamela pă nevastă-sa. Știi ceva? Scutește-mă cu căcatu' ăla dă serial. Cu tine n-am ce discuta, incultule.
Daniela Toader
Azi a fost liniște. Nici o nuntă-n sat, nici măcar un copil rătăcit la marginea câmpului. Până și trenurile au trecut tăcute prin gara ce dă să se dărâme. Cu toată această liniște, ziua a trecut greu. De plictiseală, am început să număr. Până la 634.567 am numărat. Noaptea am privit stelele, dimineața m-a găsit în aceeași poziție: un pic înclinată spre stânga, cu stoluri întregi de păsări răspândite în cele patru puncte cardinale. Ele pleacă, eu rămân. Eu și întinderea fără sfârșit, până dincolo de calea ferată.
