Îi duc, îi iau, de la școală spre pian sau vioară. Claxoane, înjurături. Pune masa, strânge masa, scoate vase, încarcă mașina. Citește povestea, bagă-i la somn. Ia bicicleta și pedalează la grădiniță. Întinde hainele, bagă altele. Calcă. Fugi la la fotbal, ba la înot. Azi la pictură, mâine la balet. Verifică teme, pune cina, spală-i. Îmi iau pe ascuns un pahar de prosecco, un fursec și mă-nchid în baie. Mai o mână pe sub ușă, mai un nas lipit de geam, dar mi se îngăduie 5 minute să-mi savurez finalul de zi. So-lo
Andra Toropoc
La cofetărie îmi dedic o prăjitură, înfig o lumânare, o aprind și-mi șoptesc mulți ani trăiască. Fac o pauză, îmi iau avânt să suflu și-aud o voce subțirică, cine să trăiască, cine să trăiască. Un băiețel stătea lipit de gardul dinspre stradă, m-am ridicat, a dat să fugă speriat, dar zâmbetul meu l-a liniștit. Cum te cheamă? Nu a răspuns, iar privirea lui era rugătoare și flămândă. I-am întins prăjitura și i-am mulțumit pentru cântecel. Seara i-am trimis un sms fiicei din America: am avut și-un musafir la ziua mea.
Ana Maria Dobre-Nir
În mijlocul cercului se întinde somnoroasă o fetiță. Are părul roșu și e plină de pistrui. Lângă ea o mâță mușcă simandicoasă dintr-un șoricel. Din cerc se întinde spre tine o lupă prin care amintirile se oglindesc într-un prezent în care nu-ți dorești să fii. Viața nu e cronologie, îi șoptește mâța fetiței, în timp ce la tine ajunge un ecou vag, cu aer de déjà-vu. Să ne ierte Cel de Sus păcatele, se aude o bătrână pe care n-o vede nimeni, pentru că ea există doar în viitorul la care nu mai ai chef să te gândești.
