Într-o zi călduroasă, cofetarul Marek și-a adus lada pe o alee în parc, dar, când a deschis-o, a descoperit că toate înghețatele se transformaseră în păsări colorate. Le-a privit cum zburau deasupra capetelor copiilor, care râdeau și aplaudau. Un bunic a cerut o înghețată de vanilie, iar Marek i-a dat un ceas. Timpul e dulce și se topește, i-a spus. Bătrânul a luat ceasul și a dispărut tăcut printre nori. Când Marek a rămas singur, cu lada goală, și-a numărat poveștile adunate, idei de arome noi, pentru o altă zi.
Monica Aldea
Sabina fugi spre poarta spitalului. Emil nu vine, mamă? Toneta de înghețată închide în jumătate de oră. Femeia căută privirea soțului. Ochii încărcați de durere spuneau ce gura nu putea să rostească. Mergeți și cumpărați înghețată pentru prietenii voștri, se auzi rostind. Peste 3 zile, Sabina împărțea profiterol copiilor așezați în grădină. Mâncau în tăcere cu toții, curtea nu mai răsuna de veselia glasurilor. Suferința se topise, la fel ca înghețata care se prelingea pe scăunelul gol al lui Emil.
Neti Niculae
Fugea cu ea în brațe printre nămeți, departe de vara în care o născuse. Lăsase cu mult în urmă policlinica, dar ecoul o biciuise tot drumul: pneumonie. Dacă ar fi stat și ei la oraș. Dacă ar fi avut lemne să facă focul mai des. Dacă el nu s-ar fi plâns de o gură-n plus de hrănit. Poate ar fi existat un Dumnezeu mai bun. Poate rochia albă n-ar fi fost de mărimea unei păpuși de porțelan. Poate inima ei de mamă n-ar fi privit micul sicriu, cu fetița înghețată precum un trandafir smuls din viață pentru criogenie.
