Ne făceam o fotografie pe an. De ziua mea, veneau, parcau în ogradă, descărcau cadourile și căutau să fie prietenoși. Bunicul nu îi privea, își căuta de lucru la măsuța de cizmărie, bunica îi chema în casă și le dădea tocană cu mămăligă. Doamne, ce dor mi-a fost de tocana asta, spuneau ei. Bunica îi întreba: sunteți bine? Ei dădeau din cap afirmativ. Știi cum e, mamă, e și mult stres. Se ștergeau la gură, ieșeam pentru poză. Cam toate la fel, ei zâmbind, bunica cu mâna la gură, bunicul privind în altă parte. Și eu.
Ana-Maria Butuza
Un vânt rebel zbură pălăria fotografului, declanșând blițul când aceasta ateriză chic pe o umbrelă verde ce dansa pe un munte de spaghete. Un ardei iuțea o roșie, scurgându-i zeama peste paste, în timp ce o furculiță și un cuțit croșetau fluturi care își deschideau aripile și dispăreau în gura hămesită a pălăriei. Fotograful privi poza și se transformă într-un cocon uriaș, imortalizat pe peliculă. Într-o clipă nepământeană, fotografia deveni virală pe internet, lăsând gust de paste cu sos celor care o priveau.
Monica Ciurea
De pe coama lumii se vede orizontul. Lumina stă de-a dreapta. Zidul plângerii își caută uitarea. În vale, tânguiri de suflet. Dezleg moneda găurită de pe deget și o strecor prin fanta lunetei panoramice. Ochiul se lipește de lentilă. Pe pământ, mare de oameni. O prind în cadru. Zoom. O recunosc din miliarde. E frumoasă și e din mine. Trupul i se bucură de viață. Pătrund în pântece, unde celule se divid, încorporând o altă ea. E tot a mea. Bunică, mamă, fată, nepoată, în ea cu ou de strănepoată.
