București-Constanța, Inter City, trenul bogaților. Aerul condiționat nu merge. Nu poate duce - zice conductorul. Sunt 40 de grade afară și 38 în vagon. O doamnă stă să leșine în vreme ce un câine, lungit pe podea, respiră sacadat, cu limba scoasă. Se bea multă apă. Evantaie improvizate mișcă cu greu aerul vâscos. Imagini deformate traversează câmpul vizual. E sufocant, abia pot să respir. A fost o săptămână grea: l-am îngropat pe tata, am dus-o pe mama la un cămin de bătrâni, m-a părăsit soția. Abia pot să respir.
Dana Popescu
L-o chemat pământul, zicea posomorât bunică-su când, din clopotniță, răsunau sunetele de jale. Multă vreme a auzit asta fără să înțeleagă, până când pământul, sau mai degrabă marea, l-a chemat pe cel mai iubit, chiar în ziua în care ea împlinea 5 ani. Apoi arșița i-a pustiit din nou sufletul, când pământul i-a furat tot ce mai avea, copila frumoasă ca o cadră, ce abia-mplinise 18. Acum așteaptă ca pământul să-i asculte rugămințile și să o cheme și pe ea. Nimeni nu-i spune însă că pământul nu-i cheamă pe cei deja morți.
David Brescan
Bătrânul ajuns în vârful dunei scăpă toiagul din mănă și se prăbuși cu fața în nisipul fierbinte. Cineva îi picură pe buze apă sălcie dintr-un burduf din piele de capră iar după ce vomă fu adus într-un cort unde ardea un foc de cânepă sălbatică. Îl hrăniră cu ciuperci și hidromel iar când mai că se înecă de la fumul iute, îl scoaseră înapoi în arșiță. Mulțimea fremăta. Rabi Moșe, încotro? Arată-ne calea. Rezemat în toiag, Moșe arătă spre stâlpul de foc ce-i ardea într-un colț al minții, deschise ochii și porni.
